Poate că, în aceste zile în care românii par a fi rămas şi fără de lumina după care se ghidau (plecarea în Rai a Patriarhului) – stare amplificată atât de spectacolul rebut oferit până mai ieri de aleşi precum şi de jocurile politice care tind să facă din Biserică un alt Parlament – n-ar fi rău să ne întoarcem privirile îndurerate spre un adevăr incontestabil. Chit că, până nu demult, era considerat de factură comunistă: familia, celula de bază a societăţii.
-Celulă- în care se presupune că stau, de preferat împreună, copii şi părinţi. Parcă tot mai multe suflete care n-au apucat să înveţe cum să aprindă o lumânare – şi pentru ce anume – se gândesc, intuitiv, măcar la un troc: viaţa lor pentru o flacără mocnită…
Din ce în ce mai multe ştiri invadează ecranele. Impactul colorat este cert faţă de o banală ştire ieşită de sub tipar. Deşi imaginea este -vie-, rezultatul rămâne în ceaţă. Aflăm că tot mai mulţi copii sunt ignoraţi. Abandonaţi. Maltrataţi. Schilodiţi. Violaţi. Omorâţi. Nu de vecini. De -părinţi-. Aşa scrie în acte! Au, deci, o calitate. Pe care unii o înţeleg, din păcate, doar ca pe un drept. Ce facem? Aşteptăm ştirea următoare? Autorităţile? Fondurile comunitare?
Eu cred că nu e bine. Şi îmi permit să vorbesc în cunoştinţă de cauză. Am doi copii. Nu mi-a fost deloc uşor să-i cresc. Şi nu mi-am terminat nici pe departe misiunea. Încă am insomnii pentru că le lipsesc anumite lucruri pe care şi eu mi le-aş fi dorit la vârsta lor. Ca mine sunt milioane de părinţi în ţara asta. Le arde cămaşa în spate pentru ai lor. Există un proverb: Cine are, să-i trăiască. Cine nu, să nu-şi dorească. Eu zic că, dacă şi poţi, trebuie să laşi ceva după tine. Apoi să lupţi pentru ca toate să fie în bună rânduială.
Nu-mi permit să judec părinţii care-şi lasă copiii în grija statului, după ce-au epuizat toate variantele de a le pune o pâine pe masă. Dar pe cei care îşi ignoră, abandonează, maltratează, violează sau ucid copiii, da. Din două motive:
– Pot folosi un timp banii de lacăte, lanţuri, băutură, otrăvuri, dezmăţ pentru hrana/educaţia copiilor. Sau măcar pentru calmante în loc de… idei.
– Se pot declara învinşi de nevoi şi, în loc să-şi întoarcă privirea sau, mai rău, să-şi batjocorească -sângele din sângele- lor-, să apeleze la -statul- care trebuie civilizat, folosit, întors cu faţa spre cetăţeni.
Copilul nu cere singur să vină pe lume. Nu-şi face programare. Nici la alocaţie. Nici la bani pentru însoţitor. Speră că -barza- l-a adus în casa unor oameni iubitori şi responsabili. Unii, după cum se vede, aşteaptă degeaba steluţele din Pomul de Crăciun. Dar autorităţile nu pot dormi în galoşi, mulţumite doar de cadourile lor de sub brad!
În România lui 2007 trebuie ca toţi copiii să aibă un zâmbet. Lapte. Fructe. Jucării. Cărţi. Nu mai trebuie să sufere înainte de a învăţa cât de grea este oricum viaţa asta. Reversul medaliei este acela că, fără voia lor, pot deveni nişte brute. Asta au văzut. Asta au trăit. Asta ştiu. Sunt pierduţi şi ei, şi societatea în care au văzut lumina zilei. Aşa încât:
– Mamele cu bube în cap pot fi trimise la tratament;
– Taţii cu probleme pot fi căutaţi măcar la comportament.
Suflete nevinovate plătesc fără chitanţă. Cine se mai aşteaptă ca, din asemenea drame, să se mai construiască nu olimpici ci măcar oameni normali, capabili să intre în viaţă cu fruntea sus? Politica stuţului dăunează multiplu. Şi generaţiei viitoare. Şi imaginii de naţiune euro-atlantică. Şi bugetului, pentru investiţii în noi puşcării. Nu în jucării!
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
