
Echipajul României în proba de 8+l feminin de la Campionatele mondiale de canotaj de la Chungju (Coreea de Sud), alcătuit din Cristina Ilie, Nicoleta Albu, Cristina Grigoraș, Ioana Crăciun, Camelia Lupașcu, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Ionelia Zaharia și Daniela Druncea, a cucerit, duminică, o meritată medalie de argint, dublând-o pe cea de la 2 rame fără cârmaci (Roxana Cogianu-Nicoleta Albu), o revenire remarcabilă a canotajului nostru, după ce la ultimele 2 întreceri de înalt nivel (Mondialele de la Bled, din 2011 și JO-2012) am ratat podiumul.
?óÔé¼?¿Medalia de aur a revenit marii favorite, SUA, campioană mondială și olimpică, în timp ce bronzul a fost obținut de Canada. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Cu o componență schimbată în proporție de 50 la sută și cu o medie de vârstă de certă perspectivă (24 de ani), echipajul românesc a fost mereu în zona podiumului în cursa de duminică, trecând al treilea la 500 m, pentru ca la jumătatea distanței, la 1.000 m, să mărească strocul, cu 37 de lovituri pe minut, a trecut pe locul secund, pe care nu-l va părăsi până la final. Astfel, după locul 4 la JO de la Londra, această reapariție în forță pe podiumul de premiere al unei mari competiții este de bun augur, ținând seama și de tinerețea componentelor schifului-regină al canotajului.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















