Omul Florian Pittiş a părăsit scena vieţii în aplauzele mulţimii. A luat cu el vocea care ne-a încântat şi ne-a învăţat atâţia ani, a luat cu el talentul. A rămas însă artistul. Vocea sa va mai fi auzită, cântecele sale vor mai fi ascultate.
Pe ultimul său drum, a fost condus de oameni simpli, colegi de radio, artişti, oameni de cultură şi fraţi masoni. Pe mâini purta mănuşi albe, simbol al purităţii, cinstei şi corectitudinii. Cei veniţi să-l conducă pe ultimul drum au umplut foaierul teatrului, unde a fost depus sicriul acestuia, în timp ce mai mulţi oameni aşteptau afară să-l conducă spre Sala Radio, pentru a-şi lua rămas bun pentru totdeauna de marea sa pasiune. La ieşirea sicriului din incinta teatrului Bulandra, cei prezenţi la ceremonie au apalaudat furtunos. În faţa Radiodifuziunii Române, convoiul purtând trupul neînsufleţit al lui Florian Pittiş a oprit timp de aproape zece minute, în drumul spre Cimitirul Bellu, unde foştii colegi i-au adus un ultim omagiu artistului şi realizatorului radio. A primit aplauze pe o ploaie care nu mai contenea. În acest timp, o piesă interpretată cândva de Florian Pittiş, al cărei refren -ţine minte, sfârşitul nu-i aici-, a adus lacrimi în ochii oamenilor. A urmat drumul spre cimitirul Bellu, unde a fost înmormântat pe Aleea Artiştilor, condus de aproximativ 300 de oameni. A fost înhumat cu mai multe însemne masonice, potrivite rangului înalt pe care l-a deţinut în masoneria română. A plouat pe aproape toată durata funeraliilor. Ultimele aplauze pe care le-a primit artistul s-au împletit cu lacrimile celor prezenţi. Printre cei aflaţi la cimitir, s-au aflat şi suporteri dar şi reprezentanţi ai clubului Rapid, care au cântat imnul echipei şi au scandat -Te vom iubi mereu!-. Mulţi tineri şi-au luat rămas bun de la artist, iar dintre ei, câţiva au cântat piese ale trupei Pasărea Colibri. Florian Pittiş a fost înmormântat aproape de Amza Pellea, Laura Stoica şi Ion Popescu Gopo. Postul -Radio3net-, pe care l-a înfiinţat şi condus, se va numi de acum înainte -Radio3net – Florian Pittiş-, decizie ce aparţine Societatăţii Române de Radiodifuziune. -A făcut toată viaţa, şi mai ales în a doua parte a ei, lucruri care ţin exclusiv de tinereţe-, spunea Nicu Alifantis. Era tânăr, doamnă, tânăr!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















