Home Politic Revolutia, in mantie legislativa, cu aceiasi actori si regizori

Revolutia, in mantie legislativa, cu aceiasi actori si regizori

DISTRIBUIŢI

Mai pune cineva intrebarea -Cine a tras in noi?-. Sau in ei. Sau cine n-a tras in cine trebuia si cine a tras in cine ni s-a spus si poate am si simtit ca trebuia? Fireste ca nu. Dupa 12 ani de la momentul in care prin geamurile si zidurile Bucurestiului, Timisoarei, Brasovului, Sibiului sau aiurea au suierat gloante ascutite, ne lipim nostalgic privirea de sticla televizoarelor, urmarind hoarde de irakieni care isi iau la propriu ratia de libertate. Daca in Romania, revolutionarii s-au limitat la a devasta sumar principalele lacase de -cult comunist-, irakienii au ras totul in cale. E drept ca, ulterior, pe malurile Dambovitei s-a nascocit Legea 42 care a impartit prime, pentru tupeu sau curaj sau lehamite sau prostie in raport cu dictatura, dupa capaciteatea de discernamant pecuniar a celor care o puneau in practica. Ne putem intreba astfel daca n-a fost vorba tot despre o imparteala isterica devenita apoi o afacere in sine. Daca ar fi sa gandim dupa brevetele de revolutionar emise, rasturnarea lui Ceausescu au facut-o numai cativa. Cine a stat mai in fata si a pus camera de luat vederi pe el a prins si o bucata de putere ca si toti cei care s-au imprietenit cu noile vedete ale momentului. Acestia sunt revolutionarii cu merite deosebite. Cine a avut doar spirit intreprinzator si a avut si vreo doi trei matori de ocazie a prins cate un teren sau cate un spatiu comercial. Cine a stat si si-a plans parintele, fiul, mama sau fratele n-a apucat decat resturile unei legi modificate de atatea ori incat astazi a devenit inaplicabila. Si iata, astazi, 14 aprilie 2003, la 12 ani de la acel eveniment despre care se va afla probabil adevarul cand se va destrama si misterul din jurul mortii lui Kennedy, revolutionarii dezbat haotic, dar nu despre franturile de adevar ce li s-au oferit din timp in timp, ci despre drepturile lor care trebuie musai reactualizate. Ei au devenit o categorie aparte ca si cum Romania s-ar imparti, pe langa politia politica, in revolutionari si romani. Daca de aceasta data noua lege va deveni sau nu una morala asa cum spune regizorul-senator Sergiu Nicolaescu, daca de data asta urmasii celor cazuti si cei care au fost raniti vor fi, si din punct de vedere al drepturilor, in linia intai, este greu de apreciat. Stand de vorba cu majoritatea celor care au puterea de a promova un nou act normativ, am realizat ca la cate bordeie exista, sunt tot atatea viziuni asupra modului in care -ratia de libertate- trebuie impartita. Sau cum ar spune insusi Dan Iosif, -toate actele normative sunt un amalgam de orgolii-, el insusi purtator de orgoliu. Vorbim despre -toate- legile pentru ca este vorba intr-adevar despre un puhoi de legi pentru drepturile revolutionarilor care plutesc prin salile legislativului. Ne-am oprit insa mai mult asupra celui care va face cu siguranta cariera, si anume cel in care regizorul este acelasi Sergiu Nicolaescu, iar actorul principal nimeni altul decat prim-revolutionarul tarii, astazi ca si atunci, presedintele Ion Iliescu.

Tactica -Peacemaker-, aplicata si in cazul revolutionarilor

Indiferent ca recunosc sau nu, revolutionarii au fost mereu o masa de manevra de care anumiti lideri politici s-au folosit direct sau indirect. Fie ca au fost baietii adunati in jurul lui Bebe Ivanovici cei care au iesit in strada, fie ca baietii lui Dan Iosif sau ai lui Dorin Lazar Maior s-au legat cu lanturi sau au facut greva foamei, protestele au servit in general cauze politice cu manta sociala. Pe de alta parte insa, unde sunt drepturi multe apar si grupurile de interese si spiritul de club. Poate si din acest motiv, timp de 12 ani, revolutionarii au fost extrem de dezbinati, uitand fireste de conjunctura care i-a unit. Acum se vorbeste de revolutionarii lui Nastase si cei ai lui Iliescu. Orientarile se vad cu ochiul liber in manifestarile de protest. Trupele lui Dan Iosif au fluturat destul de recent pumnul spre Kiseleff, pentru ca apoi Dorin Lazar Maior sa organizeze un miting serios in poarta la Cotroceni.

Recucerirea teritoriului pierdut

Dupa dusul rece primit de la revolutionarii care au venit sa protesteze la palat, Ion Iliescu pare sa fi intrat in plina campanie de recuperare a capitalului de imagine. Cei doi piloni ai lui Nastase, deputatii PSD Codrin Stefanescu si Dorin Lazar Maior si-au unit fortele formand prin fuziunea dintre ACORD, CORD si UNORD, (nu, n-au creat un atac de CORD, ci…) Blocul National al Revolutionarilor. Peste acestia devine insa presedinte, pilonul de baza al lui Ion Iliescu, senatorul Sergiu Nicolaescu. Iar el primeste insarcinarea de a redacta un proiect de lege pentru drepturile revolutionarilor, care sa actualizeze Legea 42 intr-o forma acceptata de toate organizatiile. Pentru aceasta sarcina mai fusesera solicitati si Alexandru Sassu si Petre Roman, insa se pare ca in final presedintele a ales o formula mai restransa.

Fireste, tactica de pacificator a lui Ion Iliescu va aduce din nou puncte in Cotroceni, mai ales ca nici Codrin Stefanescu si nici Dorin Lazar Maior nu au avut foarte mult de comentat, desi ei insisi promovasera un proiect la Camera Deputatilor. -Domnul Taracila, eu si presedintele am lucrat pe acest proiect cu creionul in mana-, ne-a declarat senatorul Sergiu Nicolaescu, initiatorul proiectului -privind recunostinta fata de memoria eroilor-martiri si de luptatori care au contribuit la victoria Revolutiei Romane din decembrie 1989-. Acest proiect a fost depus la finele lunii trecute la Senat desi, dupa cum marturiseste insusi autorul, se vor mai face inca cel putin cinci modificari majore asupra lui, la sugestia presedintelui Iliescu. De altfel, autorul a avut grija sa anunte inca de pe prima pagina a actului normativ ca -textul propunerii legislative, in forma sa actuala, a fost analizat si acceptat de presedintele Romaniei.-

Bordeie si obiceie

Pana aici, lucrurile sunt clare. Exista un proiect dorit de presedinte de care s-a ocupat Sergiu Nicolaescu. Dar este aceasta varianta dorita si de organizatiile de revolutionari? Sergiu Nicolaescu spune ca da. Si colegul sau din BNR deputatul Mircea Bucur sustine acelasi lucru, chiar daca el ne vorbeste despre anumite amendamente pe care -se pare ca s-a convenit-. Totusi, Sergiu Nicolaescu nu le confirma. Daca il intrebi pe Dan Iosif, altfel consilier prezidential, nu numai ca proiectul lui Nicolaescu nu este cel agreat de presedinte in totalitate, dar este unul absolut -stupid-. Mircea Bucur vine si il contrazice pe Dan Iosif, dar in parte si pe Nicolaescu: -Este un proiect acceptat de presedintie. Noi l-am discutat intr-un cadru mai larg si am mai formulat anumite amendamente. Am mai redus niste drepturi, cum ar fi imprumutul de 20.000 de euro pentru revolutionari. Exista, de asemenea, si pentru constructia de locuinte anumite facilitati, asa ca cele doua drepturi sa se faca dupa legile existente-. -De ce sa renuntam la creditul de 20.000 de euro? Nu n-am luat hotararea asta, in schimb am limitat accesul la drepturi. Numai cei care nu au venituri mai mari decat venitul mediu brut pe economie vor beneficia-, ne explica mai informat senatorul Nicolaescu. -Ei reduc drepturile pentru 100-200 de persoane cu prevederea asta legata de venitul mediu. Dar marele mutilat poate traieste cu cinci milioane pe luna. Ce, la banii astia nu mai are nevoie de ajutor? Oricum, organizatiile de revolutionari, si ma refer inclusiv la cei din Timis, au fost la Secretariatul de Stat pentru Revolutionari si au inaintat un protest fata de acest proiect-, sare ca ars consilierul Dan Iosif. La a cui parere tine mai mult presedintele e greu de evaluat, insa stiind ca Dan Iosif nu-l prea iubeste pe Adrian Nastase, s-ar putea ca Ion Iliescu sa se concentreze asupra parerii celor care ii sunt inca discipoli actualului presedinte al PSD si care sunt in relatii bune cu Sergiu Nicolaescu.


Sfatuitorul presedintelui desfiinteaza proiectul lui Nicolaescu – Dan Iosif: -Azi as fi dispus sa conduc o revolta sociala ca mi-e mai foame-

Pe langa aceasta limitare a aplicabilitatii legii la revolutionarii care au un venit mai mic decat salariul mediu pe economie, Dan Iosif a mai gasit critici pentru o sumedenie de alte prevederi ale legii depuse deja la Senat de Sergiu Nicolaescu. -Ce intelege Sergiu prin luptator cu merite deosebite? Cu ce sunt ei deosebiti de cel care a iesit in 16 decembrie sau 21 decembrie? Sunt chiar inferiori aluia daca tinem cont de conjunctura. Sau daca am iesit pana la ora cutare. Si asa nu-i mai recunosc faptele nici lui Ion Iliescu. Sergiu i-a lasat. S-au facut amendamente, iar Sergiu Nicolaescu a venit cu proiectul si l-a facut tot cum a vrut. Dar el nu e jurist, e regizor. El face vorbire despre o revolta sociala (n.r. – in textul depus la Senat este stabilita definitia Revolutiei din decembrie 1989), sprijinita de armata. Spune ca apoi a fost o revolutie antitotalitara. Pai, cum imi spune mie asta cand toata lumea a iesit si a strigat jos comunismul. Dar cei care au fost impuscati de armata nu sunt revolutionari?-, ne-a declarat Dan Iosif. Acesta ne-a povestit ca a avut cateva discutii fara succes cu Sergiu Nicolaescu si ca il asteapta sa se intoarca de la Praga pentru ca sunt multe chestiuni in neregula.

-Ne loveste pe toti, practic. Pai, acum as fi dispus sa conduc o revolta sociala. Sa cer paine, ca acum mi-e mai foame decat atunci. Proiectul nu intruneste simpatia nici unei organizatii-. Ne-a mai spus consilierul prezidential care a avut cuvinte -de bine- si pentru cei doi -colegi de breasla-, Dorin Lazar Maior si Codrin Stefanescu. In opinia sa, in ultima instanta, -daca n-a fi vorba si de urmasii celor decedati si de marii mutilati, as vota pentru prostia aia de proiect tot de la Senat in care nu se mai acorda nimic decat medalii-.

Dincolo de gluma insa, Dan Iosif este adeptul pastrarii majoritatii drepturilor optinute prin Legea 42, care trebuie insa reactualizata pentru a putea fi aplicata pentru urmatorii 25 de ani atat cat estimeaza el ca ar mai fi nevoie de un asemenea act normativ. -Proasta mediatizare a contribuit la aplicarea Legii 42 doar prin forta pumnului. S-au facut santaje. Cel mai mare impediment este lipsa instrumentului de exercitare asupra executantului. Primarii au dat de multe ori preferential pamant din cauza ca legea a fost evaziva. Si cea a lui Nicolaescu e la fel de evaziva-, a spus Iosif.


Nicolaescu: -Cand or termina unii liceul, o sa discut cu ei despre revolta sociala-

Fireste ca replica senatorului Nicolaescu a fost pe masura. Acesta ne-a explicat ca nu mai doreste sa discute cu nimeni, astfel ca nu se va mai consulta nici cu Dan Iosif pe marginea unui proiect care a fost deja depus si la care a convenit deja cu presedintele anumite amendamente. -Ca sa finalizezi un astfel de proiect, trebuie la un moment dat sa termini discutia. De-aia am pierdut atat timp. Acum, am mai vorbit cu presedintele sa o mai imbunatatim-. Auzind despre obiectiile lui Dan Iosif, senatorul ne-a declarat: -Cand or termina unii liceul, sa discute cu mine care e revolta sociala si care politica. Revolta politica presupune ca asupra puterii au actionat grupari politice, or, acest lucru nu s-a intamplat la noi. Noi am avut nemultumirea unui popor. O revolta sociala a fost si revolutia franceza-. Cu toate acestea, regizorul a renuntat la sintagma la indemnul presedintelui si va fi scoasa la comisii.

Bucur vine la dublaj

Deputatul PSD Mircea Bucur e chiar mai aspru cu Dan Iosif: -El a facut un proiect in care nu mai era nici un drept. El a stat pe niste functii bune pana acum pe considerentul ca a fost revolutionar. El si-o fi luat. Ca si Caramitru, care a ajuns ministru. Normal ca nu mai au nici o treaba. Dan Iosif nu mai e acceptat de majoritatea asociatiilor din tara. A mai facut mai de mult o lege pe care voia sa o promoveze ca sa-i controleze el-, a explicat Bucur.

Bumerangul lui Iliescu – O lege cu salariul mediu pe economie pe post de -cozmeticala-

Din multe vorbe aruncate in raspar intre cei care pretind ca l-au dat jos pe Ceausescu si vorbesc in numele tuturor, a iesit totusi o lege. Nu reluam acum discutia oportunitatii sau nu a unui asemenea act normativ la 12 ani de la revolutie, de vreme ce el va trece oricum prin malaxorul legislativ si apoi se va intoarce de unde a plecat, adica la prim-revolutionarul tarii, Ion Iliescu. Vom reda insa succint principalele prevederi ale sale si cateva din schimbarile care s-au concretizat deja in urma firului scurt dintre Nicolaescu si Iliescu.

Ce primesc vedetele si luptatorii din 22 decembrie…

In mare parte, drepturile care se confera sunt actualizari ale celor prevazute prin Legea 42 din 1990. Deosebirea principala apare insa in privinta limitarii aplicabilitatii ei, asa cum am mai aratat, la cei care au un venit mai mic decat venitul mediu pe economie. Dar aceasta obiectie nu se aplica peste tot la fel.

Al doilea element de noutate apare, nu la fel de inspirat, la impartirea pe caprarii a tipurilor de eroi si luptatori in Revolutie. Astfel este introdusa sintagma de -luptator cu merite deosebite (…) afirmat ca persoana publica recunoscuta in decursul evenimentelor-. Aceasta le diferentiaza pe vedete de luptatorii raniti -in timpul actiunilor pentru victoria Revolutiei- care, la randul lor se diferentiaza de ranitii -din timpul evenimentelor din decembrie 1989 sau de luptatorii retinuti de comunisti -in decursul evenimentelor pana in 22 decembrie 1989-. Cine face diferenta? Initiatorul legii, fireste. Si cei morti sunt diferiti. Una e eroul-martir -cazut in decembrie 1989 pentru victoria Revolutiei- si alta e martirul -cazut in decursul evenimentelor din decembrie 1989-. Iarasi explicatia, greu de facut. Pentru -vedete-, pentru luptatorii raniti in timpul desfasurarii actiunii pentru victoria Revolutiei si pentru urmasii martirilor si eroilor-martiri (sic!), legea are un capitol special de drepturi. Toti acestia au prioritate la fondul disponibil de locuinte sau stabilirea unei chirii minime, daca nu au alta proprietate. La acest paragraf e trecuta obligativitatea venitului mediu pe economie. La un alt paragaf insa, care asigura categoriile amintite, cu prioritate din fondul de stat, cu chirie, un spatiu comercial corespunzator, cu suprafata utila de pana la 100 de metri patrati, inclusiv indiviziune, nu se pomeneste nimic despre venitul mediu, caci -vedetele- care ar putea fi interesate au sarit de acest plafon. Desi in proiect figureaza si o prevedere legata de accesul gratuit al copiilor la crese si gradinite, ca si asigurarea gratuita a rechizitelor, deputatul Mihai Bucur ne-a declarat ca s-a renuntat la acest paragraf. In schimb, s-a pastrat paragraful in care se da posibilitatea unui credit bancar de pana la 20.000 de euro pe 20 de ani pentru locuinte, cu dobanda subventionata de stat cu 50%. Aici apare conditia venitului mediu. Pentru atribuirea a 2.000 de metri patrati in extravilan si 300 in intravilan, din nou nu mai figureaza acea prevedere sa-i spunem -social democrata-, ca si in cazul atribuirii gratuite a unui loc de veci. Categoriile amintite mai au dreptul la medicamente si tratamente gratuite, bai, scutiri de impozite pentru locuinte si masini si o indemnizatie lunara, adaugata la pensia pentru limita de varsta echivalenta cu un coeficient de multiplicare de 0,6 din salariul mediu brut pe economie.

Marii si micii mutilati

Pentru urmasii matirilor si eroilor-martiri se mai confera si o indemnizatie lunara in functie de gradul de rudenie cu cel decedat. Astfel, sotul supravietuitor beneficiaza de un coeficient de multiplicare asupra salariului mediu brut pe economie de 1,10. Pentru parintii celui decedat, coeficientul este de 0,50, iar pentu copiii celui decedat, coeficientul este de 1,10 pana la terminarea studiilor, dar nu peste varsta de 25 de ani. De asemena, ranitii beneficiaza de indemnizatii. Astfel, pentru -marii mutilati-, coeficientul este de 2,00, pentru gradul I de invaliditate este de 1,75, gradul II de 1,50 si gradul III de 1,10. Marii mutilati primesc si o indemnizatie de ingrijire cu un coeficient de 0,50.


Opozitia ar da numai medalii

La concurenta cu actul normativ initiat de Sergiu Nicolaescu a aparut si un proiect de lege initiat de opozitie, dar sustinut si de pesedistul Traian Rece, singur printre democrati, liberali si peremisti. Acest proiect cu titlu lung si intortocheat nu face decat sa dea alte denumiri revolutionarilor, sa-i imparta pe caprarii din nou si sa le confere diverse medalii care de altfel sunt prevazute oricum in Legea 29 privind regimul decoratiilor. In plus, senatorii din opozitie au o precizie de invidiat in a indica momentul declansarii revolutiei, altfel o meteahna intalnita si la Sergiu Nicolaescu. Iata o mostra de exactitate. Martirii sunt -cei care au fost ucisi pana la data de 22 decembrie 1989, ora 12.00, de catre organele opresive ale dictaturii-, iar eroii sunt -ranitii, retinutii si valizii care au infruntat direct fortele opresive ale regimului Ceausescu intre 16-22 decembrie, ora 13,30 PM-. Printre semnatari se numara democratii Radu Vasile, Viorel Pana si Maria Petre, liberala Norica Nicolai si peremistul Mihai Lupoi.

Interesant este ca pe langa -fabuloasa- cifra de 11 semnatari ai acestui proiect, s-au gasit totusi 10 asociatii din tara, de care fireste n-am auzit niciodata, care sa-si puna si ele semnatura. De retinut ca, in acest moment, la Camera Deputatilor se mai afla depuse cel putin trei acte normative pentru drepturile revolutionarilor. Fiecare proiect si fiecare politician initiator isi gaseste imediat revolutionarii sai.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.