Dan Horaţiu Buzatu, deputat PLD de Dolj, susţine că, prin Legea nr. 265/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi regim de închiriere, se dă o lovitură grea unei categorii profesionale – proprietarii individuali de autoturisme sau autoutilitare care practică taximetria printr-un contract încheiat cu companiile de taxi. Buzatu a declarat ieri că noua lege este rezultatul unei iniţiative legislative a parlamentarilor PSD şi -demonstrează încă o dată că acest partid nu are nici cea mai mică preocupare de a susţine activitatea micilor întreprinzători. Nu trebuie uitat faptul că în Romania sunt cateva mii de mici întreprinzători care se află în această postură şi care riscă să nu mai poată practica taximetria, ţinand cont că marile companii de taximetrie au prioritate şi şanse mult mai mari de a obţine licenţe. Mai mult, în situaţia în care doreşte să-şi continue colaborarea cu o companie de taximetrie, micul întreprinzător trebuie ca în afara obţinerii licenţei să-şi treacă autoturismul propriu în evidenţa companiei, ceea ce înseamnă de fapt pierderea controlului proprietăţii asupra autoturismului său-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















