
Asasinul din Vitan, tocmit de frații Mararu să-l execute pe dușmanul lor de moarte, Puiu Mironescu, și care și-a confundat ținta cu un tânăr, ciuruindu-l cu mitraliera, a fost ajutat să pătrundă în România de o funcționară din Republica Moldova. O inspectoare a Direcției Informații și Evidență Operativă a Ministerului Afacerilor Interne a fost pusă sub învinuire de către procurorii anticorupție de peste Prut, sub acuzațiile de depășire a atribuțiilor de serviciu, faptă care a cauzat daune considerabile intereselor publice. Asasinul Vitalie Proca nu avea dreptul de a obține un pașaport ca cetățean al R.Moldova, pentru că fusese condamnat și se afla în perioada de probă, dar a obținut cu sprijinul funcționarei pașaportul, pe 9 noiembrie 2010. Inspectoarea a fost demisă și este cercetată în stare de libertate.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, învinuita a tăinuit însă această informație și a prezentat Ministerul Dezvoltării Informaționale un aviz cu date eronate. Din acesta rezulta că Vitalie Proca nu are antecedente penale și nu se afla sub incidența unei pedepse penale. ”În aceste condiții, în aceiași zi, numitul a primit în mod ilegal pașaportul de cetățean al Republicii Moldova, reușind să traverseze în repetate rânduri hotarele țării și să comită infracțiuni grave pe teritoriul altor state” au arătat procurorii moldoveni. Vitalie Proca a fost reținut în februarie, la Moscova, pentru omor și tentativă de omor a unor oameni de afaceri, comise în București și Londra, urmând să fie extrădat în România.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















