– Guvernul de la Bucureşti nu are mustrări de conştiinţă atunci cand opune instituţiilor europene organisme romaneşti conduse ilegal – Contabilii, farmaciştii, fizioterapeuţii şi medicii ar putea beneficia de un acces mai uşor pe piaţa muncii din octombrie anul acesta, potrivit şefului DAE, Adrian Ciocănea – Toate bune şi frumoase, numai că avem o -bubă- la capitolul contabili, deoarece instituţia care îi reglementează, anume CECAR, are un preşedinte penal, acesta ocupand funcţia ilegal – Acest lucru nu pare să deranjeze foarte mult autorităţile statului, chiar dacă imaginea Romaniei ar putea fi grav afectată – Şeful DAE nu se simte în măsură să comenteze cu nimic situaţia, iar ministrul de Finanţe, şeful instituţiei care reglementează activitatea CECAR, habar nu are de context – Însă un europarlamentar, Monica Iacob Rizzi, a declarat că actele semnate de un preşedinte ce-şi ocupă ilegal funcţia ar putea fi lovite de nulitate.
Deşi se bat adesea cu pumnii în piept, strigand cat îi ţin plămanii cum muncesc ei pentru a ne pune în rand cu celelalte ţări europene, liderii de la Bucureşti nu dau practic doi bani nici pe instituţiile de la Bruxelles nici pe legile pe care tot ei le-au votat. Cel puţin aşa dovedesc în practica de zi cu zi.
Adrian Ciocănea, şeful Departamentului de Afaceri Europene, a declarat ieri că medicii, farmaciştii, fizioterapeuţii şi contabilii ar putea beneficia din octombrie de un acces mai uşor pe piaţa muncii din UE, în urma implementării sistemului electronic de comunicare şi informare între instituţiile romaneşti şi cele din UE. Pentru ca UE să poată verifica oamenii care vor să practice una dintre cele patru meserii, în spaţiul european, trebuie să se adreseze instituţiilor care le reglementează, anume Colegiul Medicilor, cel al farmaciştilor, Ministerul Sănătăţii şi CECAR, instituţia reprezentativă pentru contabili. Numai că în materie de contabili, aveam de-a face cu o instituţie al cărei şef este înscăunat ilegal. Marin Toma, preşedintele CECAR, este la al treilea mandat, deşi legea prevede numai două. Ilegalitatea mandatului lui Toma a fost recunoscută şi de Ministerul de Finanţe şi de Ministerul Justiţiei, care după articolele publicate de ziarul -Curentul-, au trimis o adresă la CECAR, cerandu-i preşedintelui instituţiei să-şi reglementeze situaţia. Astfel, în adresa cu pricina se menţionează că modificarea Regulamentului de funcţionare al CECAR este ilegală deoarece a fost făcută fără avizul MJ, aşa cum prevede legea. Mai mult decat atat, cele două ministere au cerut expres CECAR-ului să revoce această hotărare, precum şi să organizeze cat se poate de repede alegeri pentru un nou preşedinte. Însă multă vreme a trecut din decembrie anul trecut şi pană acum, iar CECAR-ul funcţionează în continuare cu un preşedinte ilegal. Paradoxul este că actele semnate de acesta pot fi lovite de nulitate datorită statului său.
Ciocănea l-a luat pe -nu ştiu- în braţe
Contactat cu privire la această situaţie, şeful DAE a declarat pentru ziarul -Curentul- că nu are competenţă să comenteze situaţia, deoarece CECAR-ul este o instituţie ce se reglementează de la sine putere. Întrebat de cum va arăta Romania în ochii UE prin prisma contabililor acreditaţi de preşedintele ilegal al CECAR-ului, Ciocănea a declarat că nu ştie ce să zică, neavand competenţa necesară, deşi este şeful Departamentului de Afaceri Externe. Concluzia a fost că -singurul organism care poate decide asupra acestei situaţii nefericite este CECAR-, şeful DAE, neştiind că această instituţie este şi ea sub oblăduirea colegului său de la Ministerul de Finanţe, Varujan Vosganian.
-Ţara arde-, ministrul Finanţelor habar nu are…
Pe de altă parte, nici Ministerul de Finanţe se pare că nu ştie şi nu poate comenta situaţia creată, în contextul în care instituţia a somat CECAR-ul în decembrie anul trecut să-şi rezolve situaţia. Astfel că Varujan Vosganian, ministrul Finanţelor, a declarat pentru ziarul -Curentul- că habar nu are de faptul că Marin Toma stă bine, confortabil şi ilegal într-un scaun de şef al contabililor. Ministrul a mai precizat că tocmai se întoarce din provincie şi dacă mai dorim informaţii să ne adresăm consilierului de imagine, pentru că dumnealui nu discută cu presa. Şi nu mare a fost surpriza cand am aflat că nici consilierul ministrului, Dana Dărăvan, nu ştia de situaţie, deşi acum aproximativ o lună de zile, ziarul -Curentul- a trimis o adresă ministerului, pentru reîmprospătarea memoriei, cu privire la CECAR-ul penal.
-Actele normal că sunt lovite de nulitate-
Monica Iacob Rizzi, europarlamentar din partea Partidului Democrat, contactată cu privire la această situaţie, a declarat că -dacă actele (autorizaţia pentru contabili) sunt semnate de o persoană ce se află ilegal în funcţie, normal că sunt lovite de nulitate-. De asemenea, europarlamentarul a mai precizat că această situaţie nu este normală într-o ţară cu pretenţii europene.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















