Home Politic Boc: Tariceanu se da Boboc-ul PSD!

Boc: Tariceanu se da Boboc-ul PSD!

DISTRIBUIŢI

Cabinetul Tăriceanu are susţinerea PSD atata timp cat alocarea banului public nu îi sare pe social-democraţi. Aceasta este una dintre principalele acuzaţii pe care democraţii le-au adus, după ieşirea de la guvernare, premierului Călin Popescu Tăriceanu.

PD a venit ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al partidului, cu o dovadă în acest sens. Preşedintele PD, Emil Boc, a prezentat HG nr. 300 din martie 2007 (atunci PD era în Guvern, n.r) prin care executivul a repartizat primarilor banii destinaţi învăţămantului preuniversitar astfel: o treime din fonduri către primarii PD, un sfert către cei liberali şi o treime celor de la PSD. Potrivit lui Boc, după ieşirea democraţilor de la guvernare, -şantajul PSD a intervenit imediat-: printr-o hotărare generală din 8 august, peste 300.000 lei au fost acordaţi de Guvern de această dată astfel: doar 7,6% primarilor PD, aproape jumătate celor PNL şi peste o treime social-democraţilor. Emil Boc a concluzionat că -premierul Tăriceanu îşi cumpără cu bani publici scaunul în PNL şi susţinerea din partea PSD-. -PNL practică cele mai negre practici ale guvernării PSD prin cumpărarea administraţiei locale din bani publici-, a adăugat liderul democrat. Şi Federaţia Educaţiei Naţionale a acuzat ieri Guvernul că alocă banii pentru şcoli pe criterii politice.

Banii ANL, în locale

Boc s-a referit şi la vanzarea locuinţelor ANL către persoanele care le au acum în chirie, cu care PD este de acord, -cu o singură menţiune: achiziţia să se facă prin intermediul administraţiilor locale, ele să decidă dacă vand în rate sau cu banii jos. Comunităţile locale au în gestiune locuinţele, aşa că banii trebuie să rămană la nivel local şi Guvernul să vină doar să sprijine prin fonduri suplimentare-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.