Home Social A intrat cu mașina în pom la 200 de km/h

A intrat cu mașina în pom la 200 de km/h

DISTRIBUIŢI

Un brăilean de 23 de ani a murit, azi, după ce a intrat cu maşina într-un copac de pe Bulevardul Cuza.

Impact mortal. Viteza l-a împins spre moarte pe un tânăr de numai 23 de ani, aflat la volanul unui „BMW”. Acesta a apăsat prea mult pedala de acceleraţie şi a intrat într-un copac pe B-dul Cuza, ricoşând apoi într-un stâlp de iluminat. Aceeaşi soartă crudă a avut-o şi un buzoian, venit se pare la pescuit, în zona localităţii Stăncuţa. El a ajuns cu maşina sub apă şi nu a mai ieşit viu. 

Potrivit poliţiştilor, Adrian C., din Brăila, conducea autoturismul marca „BMW”, pe Bulevardul „Al.I.Cuza”, către Calea Galaţi. „Din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă şi s-a tamponat de un copac, ricoşând într-un stâlp pentru iluminat public. În urma impactului a rezultat decesul şoferului”, a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Poliţiştii de la Biroul Rutier au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Duminică, în zona unde tânărul s-a izbit cu maşina de copac erau încă resturi din autovehiculul implicat în accident. Ţinând cont de grosimea arborelui izbit de maşină, şansele celui aflat la volan de a scăpa teafăr au fost egale cu zero. Brăilenii care locuiesc pe B-dul Cuza ştiau despre tragedie şi ne-au îndrumat către locul unde s-a produs, urmele fiind vizibile pe copacul aflat pe bulevard. Potrivit unor martori, şoferul ar fi avut o viteză de circa 200 km/h, însă acest lucru se va stabili cu exactitate doar în urma unei expertize tehnice. Autoturismul BMW se afla ieri în parcarea de la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila şi era făcut praf. În momentul producerii tragediei, tânărul de 23 de ani se afla singur în maşină. 

 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.