Fii unui cunoscut avocat din Sânicolau Mare au fost reținuți ieri pentru pornografie cu minori. Polițiștii au stabilit că cei doi gemeni în vârstă de 21 de ani, intrau peste fetițe singure acasă și sub diferite pretexte, le convingeau să se dezbrace, le fotografiau iar apoi postau fotografiile pe siturile urmărite de pedofili. Uneori, ei își plăteau victimele cu câteva sute de lei. Într-un caz, tinerii au urmărit o fetiță de la școală până acasă, au abordat-o și au pătruns în locuința acesteia cerându-i un pahar cu apă. Anchetatorii cred că fii avocatului desfășurau acest gen de activități de circa doi ani, iar ultima minoră fotografiată dezbrăcată este fiica unui polițist din oraș. Așa au fost, de altfel și prinși, pentru că tatăl fetei a aflat și a depus plângere, pe 7 iunie. Fii avocatului, unul student la Facultatea de Drept și celălalt, la Medicină, i-au făcut poze, iar la plecare i-au lăsat 30 de lei. Gemenii au fost audiați ieri de procurorii DIICOT, care au cerut magistraților emiterea unor mandate de arestare pentru 29 de zile. La perchezițiile informatice desfășurate acasă la fotografii de ocazie au fost descoperite cantități impresionante de materiale pornografice cu minori.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















