O asociatie de proprietari din Suceava va actiona in instanta primaria si PNTCD, filiala locala. Presedintele asociatiei, Aurel Nechiforeanu, spune ca s-a ajuns la aceasta solutie pentru neplata cheltuielilor de intretinere de catre PNTCD Suceava pentru folosirea ca sediu de partid a apartamentului situat pe Str. Tipografiei nr. 2. Nechiforeanu a mai spus ca, pentru a se incerca recuperarea acestor debite, in cel mai scurt timp va da in judecata Primaria Municipiului Suceava in calitate de proprietar al apartamentului, in timp ce PNTCD va fi chemat in fata instantei in calitate de beneficiar al utilitatilor, informeaza RomNET. -Primaria Suceava, prin domnul primar, Marian Ionescu, spune ca nu a facut contract de inchiriere cu PNTCD. Cu toate acestea, Marian Ionescu a spus ca va discuta cu consilierul local Eugen Nisioi, care este si in conducerea PNTCD Suceava, pentru ca partidul sa plateasca datoriile pe care le are fata de asociatie-, a declarat Aurel Nechiforeanu. El a mai adaugat ca, dupa ce au fost facute doua sesizari pentru clarificarea situatiei, actionarea in instanta este singura solutie la care se mai poate apela, avand in vedere ca din luna octombrie, de cand taranistilor suceveni li s-a alocat acest spatiu, cheltuielile de intretinere si cele comune se ridica la suma de 10.610.949 de lei. -Locatarii scarii unde isi are sediul acum PNTCD sunt amenintati de furnizori cu sistarea utilitatilor. Este singurul apartament de pe aceasta scara care are cheltuieli restante, lucru ce nemultumeste pe toti locatarii, si, mai mult, acest comportament ne pune in imposibilitatea de a achita in timp legal facturile emise de furnizorii de utilitati-, a aratat presedintele asociatiei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















