Nascut intr-o familie care a facut istorie in Romania, Gheorghe Bratianu este cunoscut mai mult ca istoric decat ca om politic. Desi implicat in politica, adoptand adesea pozitii independente fata de linia Partidului National Liberal, fiul lui Ion I.C. Bratianu nu a avut niciodata reala putere de decizie in politica. Probabil nici nu si-a dorit-o. Cele doua coordonate majore ale existentei sale – istoria si politica – au avut aceleasi principii calauzitoare: libertatea si apararea unitatii nationale.
-As fi fericit daca o data cu prilejul acestui comentariu al unei lucrari nepartinitoare, pe care am dorit sa o vedem mai direct informata despre istoria romanilor si bibligrafia sa recenta as fi putut sa aduc in aceste dezbateri ceva din spiritul de obiectivitate indispensabil oricarei cercetari stiintifice care i-a lipsit de atatea ori in anii din urma-, scria Gheorghe Bratianu in prefata lucrarii -O enigma si un miracol: poporul roman-.
Sfarsitul sau tragic in inchisoarea de la Sighet, nu deosebit de al multor demnitari ai Romaniei Mari, a ridicat mari semne de intrebare. Marturiile adunate de fiica istoricului, Maria Bratianu, au reusit sa faca lumina in aceasta chestiune.
Istoria inainte de toate
Gheorghe Bratianu s-a nascut pe 21 ianuarie 1898 la Ruginoasa, fosta resedinta a domnitorului Cuza. Urmeaza studiile militare, absolvind in martie 1917 Scoala de ofiteri de artilerie, fiind apoi avansat locotenent prin Inalt Decret Regal. In aceasta calitate, ia parte la luptele armatei romane de pe Valea Trotusului. In august 1917 este ranit si trimis in spatele frontului.
In decembrie 1917 se inscrie la Facultatea de Drept a Universitatii din Iasi, obtinand licenta in 1919. In anii *20 isi continua studiile la Sorbona, in iulie 1921 obtine licenta in litere. Se logodeste, la Iasi, cu Elena Sturdza, fiica lui Grigore Sturdza, cu care se va casatori ulterior. Cu Elena a avut trei copii – Maria si gemenii Ion si Ioana.
In iunie 1923 obtine titlul de doctor in filosofie la Universitatea din Cernauti, fapt care ii va permite ulterior ocuparea unei catedre la Universitatea din Iasi.
Activitatea stiintifica este de-a dreptul impresionanta. In 1922 cerceteaza arhivele din Genova si Neapole, copiind in vederea publicarii, sub indrumarea lui Iorga, actele notarilor genovezi. Lucrarile de referinta in problema coloniilor genoveze de la Marea Neagra sunt publicate in anii 1935-1937.
In 1928 Academia Romana il alege membru corespondent. Un an mai tarziu isi sustine lucrarea de doctorat la Sorbona sub indrumarea lui Ferdinand Lot.
Dupa 1926 incepe sa se implice si in viata politica. Se inscrie, cum s-ar fi putut altfel, in Partidul National Liberal. In 1927 devine seful organizatiei liberale din Iasi. Este ales in Camera Deputatilor – 1927, 1928, 1931-1932, 1933-1937.
Accepta Restauratia carlista, fapt pentru care este exclus din PNL, formeaza o disidenta -georgista-, devenind la alegerile din 1932 al patrulea partid al tarii. PNL-Gheorghe Bratianu va fuziona in sfarsit cu PNL-ul condus de Dinu Bratianu in 1938.
Dupa inabusirea rebeliunii legionare, refuza oferta generalului Antonescu de fi inclus in noua echipa guvernamentala. In schimb a jucat rolul de intermediar intre PNL si putere. Pe 23 august 1944, este trimis de Dinu Bratianu la Antonescu, aflat la Palatul Snagov, pentru a discuta incheierea armistitiului.
In iunie 1941 este mobilizat si participa la Campania din Basarabia.
La 1 octombrie 1940 devine profesor titular la Facultatea de Filosofie si Litere a Universitatii Bucuresti in locul lui Iorga, care se pensionase. In acelasi an, la editura Fundatiei Culturale -Mihai Kogalniceanu- apare lucrarea -Formarea unitatii romanesti. Factori istorici-.
In luna decembrie 1941 deschide cursul la Universitatea Bucuresti privitor la chestiunea Marii Negre, temele cursului constituindu-se ulterior in volumul -Marea Neagra. De la origini pana la cucerirea otomana-, pe care il va redacta in perioada domiciliului fortat, 1947-1950.
-Bratienii nu dezerteaza din Romania-
Dupa ce delegatia romana semneaza Tratatul de pace de la Paris la 10 februarie 1947, Bratianu arata, la cursul -Formule de organizare a pacii in istoria universala-, ca prin tratat **ne-au fost rapite teritorii scumpe noua – Basarabia si Bucovina-.
O data cu instaurarea definitiva a comunistilor la putere, istoricului Bratianu i se fixeaza domiciliu obligatoriu in septembrie 1947 si i se interzic contactele externe. Este suspendat de la Universitate si de la Institutul de Istorie. In plus, i se retrage si calitatea de membru al Academiei Romane, devenita intre timp Academia RPR. Sfatuit de prieteni sa plece din tara, Bratianu raspunde: -Bratienii nu dezerteaza din Romania-.
In noaptea de 5 spre 6 mai este arestat si dus la Sighet fara a i se intenta proces. Dupa aproximativ trei ani de detentie grea, moare la sfarsitul lunii aprilie 1953. Potrivit oficialitatilor romane, data mortii sale este 27 aprilie, dupa marturia episcopului greco-catolic Alexandru Todea – 23 aprilie 1953.
A fost ingropat in cimitirul evreiesc din Sighet, osemintele fiindu-i reinhumate in 1971 la cavoul familiei de la Florica.
-A fost asasinat, direct sau indirect-
Maria Bratianu, fiica istoricului Gheorghe Bratianu, a intreprins o adevarata ancheta asupra imprejurarilor mortii tatalui sau. Rezultatele anchetei au fost stranse in volumul -Gheorghe I. Bratinau. Enigma mortii sale-, editat recent de Fundatia Academia Civica.
-Oricare ar fi fost imprejurarile mortii tatalui meu, e clar ca a fost asasinat, direct sau indirect. Ancheta a fost inceputa, de altfel, de mama mea, care a incercat sa inteleaga ce s-a intamplat cu sotul ei in varsta de 55 de ani, care era intemnitat la Sighet. Dar primul motiv al acestei anchete este ca, probabil, insusi tatal meu si-ar fi dorit-o-, astfel isi justifica Maria Bratianu demersul.
Marturiile urmatoare sunt cuprinse in volumul mentionat.
Marturia preotului Alexandru Ratiu
-Am incercat sa-mi amintesc precis de zilele petrecute la Sighet cu toti fostii ministri care supravietuisera, de la cei din 1905 din Guvernul Averescu si pana la cei din 1948, din Guvernul Tatarascu. La Sighet au fost detinuti vreo 80 de fosti ministri si oameni politici, precum si 56 de episcopi si preoti greco-catolici. Unul dintre ministri a murit in vagonul celular care-l ducea la Sighet, pe 6 mai 1950, corpul sau a fost abandonat pe drum, intr-un sediu al Securitatii. Nu-mi mai amintesc numele lui. Inchisoarea de la Sighet era un penitenciar destinat oamenilor politici si personalitatilor marcante ale vietii culturale si politice din Romania. Ea a functionat de la 6 mai 1950 pana la 15 iunie 1955. Toti detinutii fusesera arestati ilegal, de Securitate, la domiciliu, in timpul noptii, toti nejudecati si necondamnati, cu exceptia lui Iuliu Maniu si a grupului Ion Mihalache, Ilie Lazar, Nicolae Carandino, ultimii trei arestati la Tamadau in 1947. Regimul de la Sighet era inumam, tiranic si barbar.
La Sighet au fost inchise si supuse la un regim de exterminare personalitati de seama ale intelectualitatii romanesti. Printre ele si tatal dumneavoastra – Gheorghe Bratianu. Se mai aflau tot acolo unchiul sau, Dinu Bratianu, si Constantin (zis Bebe) Bratianu. Ii cunosteam din auzite si din activitatea lor profesorala si politica in slujba tarii.
La Sighet, un grup de 21 de preoti greco-catolici au efectuat corvezile din inchisoare, sectie cu sectie: maturat, curatat, taiat lemne etc. Eu eram cel mai tanar, aveam 33 de ani. Am inceput corvoada la 25 mai 1950, iar de Craciun, in acelasi an, am reusit sa-l identific si pe tatal dumneavoastra si sa iau contact cu el. Vorbeam fratuzeste. Treizeci si sase de persoane erau intemnitate singure, izolate, fiecare intr-o celula.-
Izolat tot timpul
-Gh. Bratianu a fost izolat tot timpul. Imi amintesc ca se afla, in 1952, in celula nr. 8, la parter. Anul urmator a fost mutat in sectia a 3-a, in celula 73.
Cei ce se aflau izolati erau terorizati, indurau toate batjocurile si insultele gardienilor, mult mai mult decat in celulele comune. Cativa s-au sinucis, ca gen. Samsonovici, G. Tataranu, amiralul Pais, Radu Rosculet. Noi, preotii catolici, am crezut ca si tatal dumneavoastra s-a sinucis. N. Carandino era vecinul sau in primavara lui 1953. In textul lui el da lamuriri referitoare la circumstantele decesului, care-mi sunt necunoscute. De pilda, faptul ca gardienii i-ar fi cerut sa imite cocosul, pisica sau cainele. Nu-mi vine sa cred, fiindca tot ce se petrecea intr-o sectie se auzea in toata inchisoarea. Stiu doar ca gardienii isi bateau joc de Costica Argetoianu, om in varsta de 86 de ani, cerandu-i in schimbul unei portii suplimentare sa imite lupul, ursul si alte animale. Era senil si executa grotesc tot ce-i cereau gardienii. Nu cred ca tatal dvs. s-a lasat astfel umilit. Mai degraba cred ca N. Carandino confunda persoanele. Dar e probabil si ca tatal dvs. sa se fi sinucis, fiindca in 25 aprilie 1953 a fost adus in curte – plimbare de 15 minute, obligatorie la fiecare 3 zile. Fiecare sectie era obligata la tacere si secret, n-aveam voie sa vorbim tare, sa pronuntam vreun nume de persoana, era interzis, sub amenintarea de fi fost sever pedepsit, sa privesti in curte printre gratiile ferestrei.-
Avea chipul slabit de o mare tristete
-Cum spuneam, la 25 aprilie 1953, l-am vazut pe tatal dvs. plimbandu-se singur, cu ochii in jos, grabit, fortat de gardianul sau, Lavita Vasile, originar dintr-un sat de langa Sighet, care-l insulta tot timpul. Nu stiu daca-l si batea. Dar Gh. B. privea din cand in cand inspre cer, ca si cand s-ar fi rugat sau ar fi cerut protectia lui Dumnezeu. Parea foarte obosit, abatut si deprimat. Avea chipul foarte slabit si de o mare tristete. Gardianul continua sa-l insulte, terorizandu-l. Afost ultima oara cand l-am vazut. Dupa doua zile, la 27 aprilie, am aflat de moartea lui prin alfabetul Morse pe care-l inventasem. In timpul noptii, trupul a fost transportat intr-un camion militar si ingropat in cimiterul evreiesc, cimitir abandonat pe malurile raului Iza. Mi s-a poruncit sa curat celula nr. 73. Pe dusumea am vazut picaturi de sange si pe tineta niste blecheuri foarte ascutite. Am banuit ca a avut loc o sinucidere, dar nu sunt sigur. Totul era posibil la Sighet, unde personalitatile pe care le-am mentionat mai sus s-au sinucis. E posibil ca tatal dvs., un om de o cultura si de o educatie superioara si de o mare sensibilitate, sa nu mai fi putut suporta umilintele, torturile si suferintele si sa ajuga la acest act fatal.
Gh. B. simboliza toata descendenta sa, incepand cu Ion C. Bratianu, fondatorul Romaniei Mari, si sfarsind cu Dinu si Vintila Bratinau.
Am pastrat eu insumi despre tatal dvs. o minunata amintire si sunt plin de admiratie pentru ultima sa proba de eruditie si spiritualitate crestina. Ma explic. Dupa sederea mea, la inceputul lui 1952, la izolare, in celula nr. 8, la parter si dupa mutarea tatalui dvs. in celula nr. 73, am fost izolat in locul lui. Era celula cea mai bine supravegheata, aflata in apropierea locului in care se adunau ziua si noaptea gardienii. Patrunzand in fosta celula a lui Gh. B., am vazut scrijelit pe perete, probabil cu un cui, un plan de istorie universala in limba franceza. Tot pe perete am mai vazut insa si o cruce desenata, insotita de o rugaciune, tot in franceza, catre Isus.-
Marturia monseniorului Alexandru Todea
-Ma numesc Alexandru Todea, episcop greco-catolic, condamnat pe viata de Tribunalul Militar Bucuresti, in 1950. Transferat, dupa o condamnare, de la Ministerul de Interne din Bucuresti la Sighet, la 2 martie 1952, am fost intemnitat in celula 45, unde mai erau si alti detinuti.
Intr-una din zile, si anume pe la sfarsitul anului 1952, am aflat ca in celula 73 se afla profesorul Gheorghe Bratianu. Evident, nu puteam sa intretinem o conversatie lunga, doar cate un cuvant, doua, pentru ca eram supravegheati. Ni se spusese: daca vorbiti, veti fi depistati si va ramane creierul pe pereti, n-o sa aveti nici timp sa regretati ce ati facut.
Am aflat de prezenta profesorului Bratianu, dar deodata n-a mai raspuns la celula 73. Am intrebat la celula 71 cine este aici si raspunsul a fost <Gheorghe Bratianu>. Aceasta s-a petrecut in primele luni ale anului 1953.
Intrebandu-l o data ce mai face, profesorul Bratianu a raspuns numai <sunt bolnav>. Atat. In alta zi: <De ce suferiti, domnule Bratianu?> <Stomacul>, si a adaugat: <Dizenterie, diaree care s-a transformat in dizenterie>.
Nu pot dezminti un adevar istoric
Alta data mi-a spus ca a venit o comisie de la Bucuresti care i-a promis tratament medical cu singura conditie sa renunte la ce a scris referitor la faptul ca Basarabia si Bucovina sunt pamant romanesc si sa sustina in alta editie ca apartin Rusiei. Gh. B. mi-a spus ca a raspuns: <Nu-mi voi trada tara, nu pot dezminti un adevar istoric si nimic in lume nu ma poate justifica sa scriu neadevaruri despre istoria romaneasca>.
Atunci, acele persoane i-au zis: <N-ai sa primesti ingrijire, nici tratament, nici medicamente, aici ai sa pieri>. Gh. B le-a raspuns: <Si dvs. o sa pieriti intr-o zi, dar nu-i totuna sa pieri cu demnitate sau cu lasitate>. A ramas mai departe singur in celula 71 a inchisorii Sighet.
N-a mai raspuns niciodata si nu auzeam decat o respiratie adanca si grea. Aceasta respiratie se auzea foarte bine pana dincolo de usa, pe coridor. Ne-am dat seama ca era foarte greu bolnav. Au trecut cateva zile, 10-12 poate, si boala se agrava cu fiecare clipa. Ne-am dat seama ca nimeni nu-l ajuta. In privinta alimentatiei, am observat totusi ca, in locul arpacasului obisnuit, ii puneau la usa o gamela cu doi-trei cartofi copti, dar erau arsi, cu coaja neagra.
A murit de Sf. Gheorghe
In jurul zilei de Sf. Gheorghe, 23 aprilie – cred ca Gh. Bratianu a decedat chiar pe 23 aprilie -, noi doi, care maturam si strangeam praful, n-am mai simtit nici o respiratie, nici o miscare in celula. Am ajuns la concluzia ca ceva se petrecuse in celula lui Gh. B. Era concluzia care se impunea: ori l-au dus la tratament, ori a decedat. Intr-o noapte, probabil in noaptea dintre 23 si 24 aprilie 1953, am auzit sunetul sinistru al carutei militare si am avut certitudinea ca cineva murise, si, fara sa stiu de ce, a doua zi ne-am intrebat daca nu cumva este Gh. B. cel care a murit.
Am admirat totdeauna atitudinea profesorului Gh. Bratianu, pe care nu toti au avut-o, pentru ca, fara sa dam cu pietre in nimeni, patimirea era greu de purtat. Precizez ca, intrati in camera, ne-am apucat de treaba. A fost prima si ultima celula pe care am gasit-o in acea stare. Am dedus ca se tara de la pat la tineta, cazand, si cand se ridica era nevoie sa se sprijine de perete pentru a se intoarce in pat. A sfarsit astfel ca pe un altar al sacrificiului pentru credinta sa si pentru convingerile sale.
Cand ne-a spus ca e bolnav, Gh. B. a adaugat, stiind cine suntem: <Parinte, rugati-va pentru mine>. I-am raspuns: <Sa stiti ca in fiecare zi va sustin cu rugaciunea mea si va compatimim ca sunteti aici>. Si i-am dat, de dincolo de usa, dezlegarea. A fost una dintre marile personalitati ale tarii careia i-am dat dezlegarea.
Trebuie categoric dezmintita versiunea sinuciderii lui Gh. B. Versiunea in care e vorba de sticla – ca si-ar fi taiat venele cu un ciob – este falsa. Geamul era intact de o parte si de cealalta si nici n-ar fi avut puterea sa o faca, mainile si picioarele ii erau descarnate, lucru de care ne-am dat seama fiindca am vazut urmele pe pereti.-
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
