Casa de licitații Sotheby's a prezentat într-o conferință de presă, miercuri, la Geneva, un diamant roz excepțional, estimat la 60 milioane de dolari, care va fi scos la vânzare în luna noiembrie.
"Pink Star" are 59,6 carate și este cel mai scump diamant scos vreodată la licitație, au precizat experții casei Sotheby's. Diamantul a fost extras în 1999 din Africa de compania De Beers, a fost prezentat după ce a fost șlefuit în 2003 și apoi a fost vândut prima dată, printr-o tranzacție privată, în 2007, cu un preț care nu a fost dezvăluit. Licitația va avea loc pe 13 noiembrie.
"Excepționala sa bogăție de culoare, nuanța roz aprins recunoscută de Institutul de gemologie din America, în combinație cu mărimea lui extraordinară, reprezintă caracteristici care depășesc toate diamantele roz cunoscute, indiferent dacă acestea se află în colecții de stat, regale sau private", a declarat David Bennett, directorul departamentului de bijuterii europene din cadrul casei Sotheby's. El a precizat că acest diamant, caracterizat ca fiind "pur" este cu atât mai special, cu cât în rândul gemelor roz de acest tip cele pure sunt deja foarte rare dincolo de 5 carate, iar în acest caz este vorba de o nestemată de 59,6 carate.
Diamantul a fost clasat de Institutul de gemologie din America în categoria "Tip IIa", iar nestematele din această categorie – care alcătuiesc doar 2% din totalul diamantelor – sunt considerate cele mai pure din lume, prezentând adeseori o extraordinară transparență optică.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















