Home Actualitate Diaconescu si Constantinescu merg la Universitate

Diaconescu si Constantinescu merg la Universitate

DISTRIBUIŢI

Fostul preşedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, şi preşedintele de onoare al PNŢCD, Ion Diaconescu, vor fi prezenţi, maine, la deschiderea cursurilor Universităţii de vară – Ramnicu Sărat, în incinta fostului penitenciar în care au fost închişi Ion Mihalache şi Corneliu Coposu.

La evenimentul organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în Romania (IICCR) vor mai fi prezenţi directorul IICCR, Marius Oprea, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din Romania, Ticu Dumitrescu, preşedintele PNţCD, Marian Petre Miluţ, şi Lucia Hossu Longin.

Prima ediţie a Universităţii de vară va avea, potrivit şefului Serviciului Muzee-memorie al IICCR, Cosmin Budeancă, 30 de cursanţi, studenţi la facultăţile de istorie, ştiinţe politice, sociologie, jurnalistică, litere, drept, din Romania şi Republica Moldova. Aceştia vor intra în dialog direct cu martori şi victime ale sistemului represiv comunist şi vor asista la prelegeri susţinute de Ion Diaconescu, Marius Oprea, Lucia Hossu Longin, Petre Mihai Băcanu, Cristian Parvulescu şi istorici specializaţi pe perioada comunistă. Proiectul are ca scop o mai bună cunoaştere a perioadei 1944-1989 de către studenţi, a particularităţilor totalitare ale regimului comunist. Cursurile se vor încheia pe 31 august, cu o vizită documentară la Fortul 13 Jilava.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.