
Pilotul de raliuri Valentin Banciu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Albă Iulia, pentru că în calitate de inginer la Registrul Auto Român, sucursala Hunedoara, a condiționat acordarea Inspecției Tehnice Periodice de reparațiile efectuate la atelierul auto al soției sale. Curtea de Apel Alba Iulia se va pronunța asupra vinovăției inginerului, precum și în cazul șefului de service, Ilie Huciu. Valentin Banciu Ioan va fi judecat pentru luare de mită și abuz în serviciu, în timp ce Ilie Huciu, pentru complicitate la luare de mită
Procurorii au notat în rechizitoriu că inculpații au organizat un sistem de percepere și primire de bani și alte foloase necuvenite de la persoanele care solicitau la Registrul Auto Român omologări auto și alte servicii.
”Astfel, inculpatul Banciu Valentin Ioan, în calitate de funcționar public angajat ca inginer la RAR – Reprezentanța Hunedoara, la evaluarea stării tehnice a autovehiculelor respingea cererile pe motivul existenței unor defecțiuni nereale și îndruma solicitanții pentru remedierea lor la service-ul aparținând soției sale, la care era angajat, ca inginer ITP, inculpatul Huciu Ilie. În perioada martie – iulie 2013, inculpatul Banciu Valentin Ioan a procedat, în cadrul atribuțiilor de serviciu, la respingerea omologării autovehiculelor aparținând unor persoane pentru ca aceștia, la solicitarea lui, să remită sume de bani, în cuantum total de 3.200 de lei inculpatului Huciu Ilie. De asemenea, în cadrul acelorași atribuții de serviciu, inculpatul trimitea persoane în vederea efectuării unor reparații contra cost la service-ul aparținând soției sale, realizându-se, în acest mod, foloase materiale atât pentru inculpatul Huciu Ilie, cât și pentru soția sa”.
În cazul în care persoanele care veneau cu mașina la verificarea tehnică periodică refuzau să-și repare mașina la service-ul indicat, pentru că reparațiile cerute nu erau necesare, inginerul Valentin Banciu respingea mașina la verificare, chiar și de mai multe ori, au constatat anchetatorii
”Din cercetările efectuate în cauză a mai rezultat că inculpatul Banciu Valentin Ioan în aceeași calitate, în cursul lunii iunie, în mod nejustificat, a procedat la îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu în mod defectuos, prin respingerea repetată la omologare a unui autovehicul sub pretextul nereal că nu corespunde din punct de vedere tehnic, cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale a proprietarului autoturismului (autovehiculul fiind omologat ulterior în aceeași stare tehnică, după vânzarea lui unei alte persoane)”.
Ilie Huciu era mâna dreaptă a fostului pilot de raliuri, ocupându-se chiar și cu transferurile bancare pentru șeful său, dar și cu ITP-ul mașinilor cunoscuților lui Banciu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















