Cantăreţul american de muzică pop Justin Timberlake va juca alături de starul din -Austin Powers-, Mike Myers, şi de Jessica Alba în comedia -The Love Guru-, produsă de compania Paramount Pictures, informează variety.com.
Mike Myers va fi unul dintre producătorii filmului şi va semna şi scenariul, alături de Graham Gordy.
Filmul prezintă povestea unui american (Myers) crescut de nişte -guru- la un -ashram- din India. Acesta se întoarce în Statele Unite pentru a face avere din ajutorare personală, iar metodele sale neortodoxe vor fi puse la încercare în momentul în care se oferă să devină consilierul de cuplu al starului unei echipe de hochei, interpretat de Romany Malco, care fusese părăsit de soţie pentru un membru al echipei adverse, rol jucat de Justin Timberlake. Criza cu care acesta se confruntă afectează întreaga echipă, spre disperarea patronului (Jessica Alba).
Filmările vor începe în luna septembrie, la Toronto, pelicula fiind programată pentru marele ecran pentru luna iulie a anului viitor.
Myers şi Timberlake au mai colaborat la partea a treia a aventurilor căpcăunului Shrek.
Justin, care în prezent susţine concerte în cadrul turneului său -Future Sex/Love Show-, a apărut recent pe marile ecrane în filmele -Mascul necruţător- şi -Black Snake Moan-. De asemenea, este starul viitoarei ediţii a Premiilor MTV, fiind nominalizat la şapte categorii diferite şi susţinand şi un recital live. Acesta ar fi trebuit să fie un duet cu fosta lui iubită, Britney Spears, care a demonstrat, din nou, că nu îşi mai revine din greşeli, renunţand, fără explicaţii, la oferta lui Timbaland.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















