UDMR este dispusă să discute cu PSD moţiunea de cenzură pe care o vor iniţia parlamentarii social-democraţi, de teamă că adoptarea acesteia ar putea produce instabilitate politică. Potrivit ministrului UDMR al dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Laszlo Borbely, formaţiunea sa nu se sperie de o moţiune de cenzură sau de urmările acesteia, ci numai de starea de instabilitate. Cu acest argument, Laszlo Borbely a făcut publică deschiderea Uniunii către negocieri cu PSD pe tema introducerii unei moţiuni împotriva Guvernului PNL-UDMR, care ar putea provoca alegeri anticipate.
-Nu ne sperie moţiunea de cenzură. Dacă ar fi alegeri anticipate, UDMR-ul ar fi pregătit. (…) Mi se pare curios că, fără niciun fel de discuţii prealabile, să se anunţe această moţiune de cenzură. Eu nu am înţeles nici acum de ce doresc această moţiune. UDMR este disponibil să discutăm despre aceste probleme. Facem această ofertă către PSD, pentru a discuta-, a declarat ministrul dezvoltării.
Pană atunci, la nivel declarativ, principala preocupare a UDMR o constituie organizarea alegerilor pentru Parlamentul European. În cadrul formaţiunii există o dezbatere mai veche privind întocmirea unei liste comune a formaţiunilor maghiare din Romania, deschisă de episcopul reformat Laszlo Tokes. Cum negocierile cu acesta nu au ajuns deocamdată la niciun rezultat, liderii UDMR au recunoscut că intrarea Uniunii în Parlamentul European depinde numai de rezultatul acestor discuţii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















