Caz clasic: se ia o comuna, se fac alegeri pentru primarie, se ia un candidat PSD, partidul asfalteaza o sosea in comuna respectiva. Are un avantaj candidatul PSD in fata candidatului, sa spunem, PD sau PNL? Are! Comuna Dridu din judetul Ialomita are prilejul de a se constitui intr-un caz-scoala pentru campania electorala viitoare a partidului de guvernamant. Zilele acestea, pe ulitele din Dridu a fost imbulzeala ca pe Magheru. Au fost pentru a-si duela pionii pe harta electorala a comunei: Basescu(PD), Bartos si Athanasiu (PSD), Varujan Vosganian (PNL).
Doctori social-democrati pentru Ialomita
Pesedistii au avut din timp grija de Dridu. Pe langa fondurile electorale acordate de guvern, pe langa scrisorile mobilizatoare ale -tatalui- Ialomitei, Gheorghe Savu, locuitorii din Dridu au avut parte si de vizite social-democrate la nivel inalt. Astfel, ei au avut fericirea sa o vada in carne si oase pe sefa Sanatatii nationale, Daniela Bartos, si sa stea de vorba de la egal la egal cu vicepresedintele Senatului si seful Consiliului National al PSD, Alexandru Athanasiu. Acesta din urma ne-a spus ieri ca, in baza unei repartitii date de la partid ministrilor si membrilor Delegatiei Permanente, el a primit sa se ocupe, in perioada alegerilor partiale locale, de comuna Dridu si de satul Moldoveni. In Dridu el a ajuns miercuri, impreuna cu Daniela Bartos. Doctorul Sorin Oprescu, senator PSD, care primise si el repartitie la Dridu, n-a facut deplasarea impreuna cu adversara sa din partid, Daniela Bartos, preferand sa descinda in comuna in ziua urmatoare.
Justificari pesediste: -Asfaltul ala ramane, nu-l luam dupa alegeri…-
De ce a asfaltat PSD drumurile din Dridu cu putin timp inainte de alegeri? Alexandru Athanasiu raspunde senin ca fondurile alocate de guvern nu sunt -electorale- deoarece partidul nu va veni dupa alegeri sa-si ia asfaltul inapoi: -Banii sunt pentru drumuri, nu sunt bani electorali. Asfaltul ala ramane, nu-l luam dupa alegeri… Oricum, satenii erau foarte multumiti-. Athanasiu crede ca singurele probleme din zona sunt create de reprezentantii PD care, invidiosi ca nu au ce sa le dea satenilor, fac scandal.
Florin Negrutiu
Basescu a dat nas in nas cu Varujan
Liderul democrat, Traian Basescu, a mers si el, la jumatatea saptamanii, in comuna ialomiteana Dridu ca sa-l sprijine pe candidatul PD, Petre Dobre, la primaria locala. Basescu a descins pe stadionul local, purtand numele celui mai instarit locuitor din comuna – Costica Dragan, in aplauzele celor aproximativ 200 de curiosi. In acordurile imnului PD, s-a suit, impreuna cu senatorul de Ialomita, Maria Petre, si cu aspirantul la functia de primar, Petre Dobre, pe remorca transformata in tribuna, pentru un discurs.
-E mai frumos si mai tanar decat la televizor- – discutau doua satence dotate cu esarfe albastre, ramase de la mitingul femeilor democrate din Bucuresti si cu stegulete cu PD. De altfel, acestea erau aproape singurele materiale electorale, in afara de cateva afise cu Dobre lipite pe stalpi si pe gardul stadionului.
Basescu le-a cerut localnicilor care uitasera pana si sa mai scandeze ceva -sa nu se lase pacaliti-. -Un candidat cinstit nu poate sa promita ca intoarce Dridu pe dos- – le-a explicat el localnicilor, iar in aplauzele frenetice ale simpatizantilor el le-a cerut oamenilor -sa-l voteze pe cel cu frica de Dumnezeu-. Intre timp, subalternii sai din Modrogan ii pregatisera lui Basescu o propunere de introducere in Codul penal a infractiunilor de corupere a alegatorilor.
Candidatii… sunt toti la fel
In ciuda eforturilor depuse in campanie, localnicii erau insa prea putin impresionati de alegeri si de candidati. -Nu face nici unul nimic pentru noi, ci doar pentru ei… masini, case. Toti vin, iau si apoi pleaca. Spuneau ca au indreptat drumurile, dar n-a plouat pana acum, sa vedeti ce noroi se face. Si-apoi… sat fara noroi?-, comenta o baba. Un batranel sprijinit de bicicleta bombanea si el: -Promit toti, dar nu face nici unul fapte… la cei care fac fapte, le strang eu mana! Si-apoi cum sa faca ceva, daca stau toata ziua cu telefonul in mana?-.
Cativa sateni veniti special pentru candidatul PD il laudau pe fostul presedinte al CAP ca-i -gospodar-: -Asa cum a facut din CAP un sediu de elita, speram sa faca si din primarie la fel- .
La spartul mitingului si-a amintit lumea ca trebuie sa si scandeze. Cativa ialomiteni mai tineri s-au apucat sa strige -Ole! Se stie, Petre Dobre la primarie-.
La iesirea din sat, Basescu a dat nas in nas cu proaspatul liberal Varujan Vosganian, venit sa-si sprijine si el candidatul. Pus pe glume, el le spunea ziaristilor: -Am venit sa-i prezint lui Basescu viitorul primar liberal-.
Cristina Faighel
Antrenament in 24 de circumscriptii
In 24 de circumscriptii electorale, din 18 judete, se desfasoara duminica, 11 mai, alegeri locale partiale pentru primari si consilii locale. Circumscriptiile electorale in care vor avea loc alegerile pentru primarii si consilii locale sunt comunele Paleu si Tamaseu, din judetul Bihor; Dumitrita si Negrilesti, din judetul Bistrita-Nasaud; Crizbav – judetul Brasov; Baraganu – judetul Constanta; Camin – judetul Satu Mare; Simisna – judetul Salaj; Titesti – judetul Valcea. Alegeri locale partiale pentru consilii locale se organizeaza in circumscriptiile electorale din comunele Ilieni – judetul Covasna si Piscolt – judetul Satu Mare. Circumscriptiile electorale in care se organizeaza alegeri locale partiale pentru primari sunt Barsanesti – judetul Bacau; Lungasu de Jos – judetul Bihor; Rebra – judetul Bistrita-Nasaud; Stauceni – judetul Botosani; Naeni – judetul Buzau; Naidas – judetul Caras Severin; Pietrosita – judetul Dambovita; Aninoasa si Scoarta – judetul Gorj; Avramesti – judetul Harghita; Dridu – judetul Ialomita; Denta – judetul Timis; Izvoarele – judetul Tulcea.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















