DESPRE AVUTIA NATIONALA

Moto: -Fiecare neam are o linie a lui de propasire si stralucire, care face cu putinta un maximum de manifestare pentru fiecare generatie, o continuare a sfortarilor si o imbogatire a culturii nationale neincetat de-a-lungul veacurilor.

Cei care nesocotesc aceasta linie se indeparteaza de istorie si isi imping propria lor natie spre decadere.-

D. GUSTI

Rasfoind Enciclopedia Romaniei, volumul IV aparut in 1943, retine atentia compozitia avutiei nationale, semnificativ valoare ce poate fi exprimata in moneda pentru relationari economice, dar care… nu poate fi privita ca pretul tarii la care se refera!

Astfel, avutia nationala cuprinde venitul national = totalitatea bunurilor economice produse prin efortul populatiei unui stat intr-un interval de timp (anual), plus un patrimoniu acumulat compus din retelele de transport, canale, investitii pentru imbunatatiri funciare, poduri, porturi, silozuri, edificii sociale, industriale etc.

Acestora, economistii germani le adauga averile spirituale ale natiunii, talentele culturale sau stiintifice constituind o parte de seama a bogatiei unui popor, prin contributia la progresul artelor si al tehnicii.

De asemenea, economistul englez Alfred Marshall completeaza logic chiar si cu potentialul legaturilor de comert ale firmelor (vadul de comert) si monopolurile de productie.

Sintetizand, avutia nationala contine o valoare ce exprima eficienta muncii curente, ca organizare si valorificare, si o parte reprezentand uzufructul preluarii si punerii in valoare a patrimoniului.

Este o definire a componentelor relativ completa, careia insa, mai ales astazi, trebuie sa-i adaugam un element in plus: demnitatea nationala.

Suntem saraci pentru ca asa ni se spune si ni se arata in jur. Nu consideram bogatia sufleteasca a poporului roman, valoarea spirituala si intelectuala, credinta ce poate muta muntii!

Dupa o calatorie in Occident, pe drumul de intoarcere spre Est se instaleaza treptat derizoriul si saracia, intai parcurgand Ungaria, accentuat in Romania, dar si mai tare mai departe… Ce simtiti, rusine sau durere si manie pentru nedreptate?

Inducerea sentimentului de rusine pentru poporul tau are efecte naprasnice asupra venitului national. Este distrusa solidaritatea si moralul in lupta pentru indeplinirea obiectivelor, forta de munca este indemnata sa-si paraseasca tara pentru realizare pe alte meleaguri, dar, mai ales, se pierd tinerii cei mai capabili – dezastru echivaland cu un quasi-genocid. Prin cei minimum 600.000 plecati si dupa 1989, cu pondere mare de elemente cu initiativa si perspectiva, viitorul pe termen mediu este sever afectat. Iar prin insuflarea sentimentului de nemultumire si lipsa de incredere se produc anarhie si nerespectarea progresiva a legilor si moralei.

In paralel, sistemul afectiv al individului – familia, neamul, satul sau orasul in care traieste, subunitati sociale ale natiunii – este atacat prin denigrarea religiilor pamantene si prozelitismul altor culte de aiurea care propun alte ierarhizari si centre de putere.

In aceste timpuri de marasm moral cauti sa intelegi prezentul si indreptarea viitoare culegand parerile reperelor intelepciunii, cercetand trecutul, cu elementele lui perene.

De ce spune venerabilul Ioan Paul II ca aici este -Gradina Maicii Domnului-?

De ce prusacul rege Carol I, personaj de mare probitate, devenit ctitorul Romaniei moderne (epoca sa i-a avut pe Eminescu, Creanga, Caragiale/Grigorescu, Andreescu, Luchian/Maiorescu si Hasdeu), la izbucnirea primului razboi mondial a declarat neutralitatea armata a tarii, in contra intereselor neamului sau si sacrificandu-si astfel legaturile personale si de sange?

De ce englezoaica regina Maria si suita sa purtau cu mandrie la ocaziile de mare gala costume populare romanesti?

De ce inainte de epoca de -aur -comunist tinerii eminenti, dar saraci trimisi cu burse in Apus se intorceau firesc in tara, chiar in proportie de peste 100%, aducandu-si unii sotii straine?

Pentru stadiul tehnicii si conditiilor civilizate de aici sau al bogatiilor care din cauza pradaciunilor si subdezvoltarii ne-au situat dintotdeauna in coada Europei?

Nu, ci pentru ceva care le transcede, de valoare spirituala, faurita in patru milenii, ceea ce simti colindand tara, citindu-i pe Iorga sau Eliade, ascultand intr-o biserica un sfatos preot predicand sau explicand traditiile locului.

Povestind despre originea neamului, Nicolae Iorga subliniaza ca acesta s-a format cu circa 2.000 de ani inainte de Iisus, din tracii stabiliti aici, de factura sedentara, sateasca, fragmentati de insule de sciti nobili si razboinici,-agatarsii-, cu mari influente ilire caracteristice in stabilirea pe inaltimi greu accesibile si fortificate. Apoi, prin cucerirea romana, provincia a avut satele romane pe vatra satelor trace, mai tarziu cetatile domnitorilor romani s-au asezat unde erau cetatile romane, astfel ca unde sunt orasele noastre sunt centrele civilizatiilor anterioare. Spre deosebire de sudul Dunarii, aici s-au pastrat in mare parte asezarile in aceleasi locuri si cam cu aceleasi nume, hartile Tarilor Romane cuprinzand hartile satelor cu hrisoave stramosesti au coincis ca hotare din cele mai vechi timpuri.

Si mai subliniaza marele savant ca Tarile Romane s-au format foarte incet, organic, una dupa exemplul si cu ajutorul celeilalte, iar ardelenii fiind supusi mitropoliilor din ele se obisnuisera sa vada steagurile cu vulturul Munteniei si zimbrul Moldovei, iar domnii lor in strana de la biserica…

Mircea Eliade completeaza istoricul, sintetizand ca demnitatea romaneasca s-a pastrat ferm si imbogatit, in principal prin rezistenta taranimii si aportul intelectualilor.

Dupa Iorga, spre deosebire de Apus, cel mai sarac taran dintotdeauna statea drept la judecata suprema a domnitorului, drept pastrat cu mari jertfe in batalii, statul fiind personificat pentru el de un om bun, drept si viteaz si caruia i se adresa ca si Celui de Sus cu -Tu, Doamne-.

Eliade remarca rezistenta taranilor din ultima mie de ani la navalirile barbare si asimilarea cu o putere prodigioasa a elementelor etnice straine, fara alterarea structurii specifice si a puterii de creatie, pastrand si pamantul, si libertatea. Spre deosebire de alte popoare care au disparut sau au devenit cenusii si sterpe.

Amuzant si magulitor este ca faimosul academician francez Frederic Dard, cu pseudonimul San Antonio, autor al seriei de romane omonime, face intr-unul dintre ele un expozeu relativ la aceste caracteristici, exprimandu-si uimirea si admiratia.

Cat despre intelectuali, Eliade demonstreaza puterea de influentare a inteligentei si poeziei in istorie, in special prin momentul Mihai Eminescu. Prin articolele politice (de dreapta), Eminescu a marcat ideologia multor generatii si chiar viata natiunii, care si-a insusit in mare parte indemnurile, viziunea si logica sa. La fel cu el, Hasdeu, Parvan Iorga, Nae Ionescu, Blaga, Brancusi, Rebreanu si altii au asimilat masiv culturile universale aventurandu-se in toate geografiile spiritului din istorie, ramanand in final nemarcati de influente, profund nationali in creatie. Asemeni lui Dante, Shakespeare, Cervantes, Rabelais sau Goethe.

In contrast (si in 1935, ca si mai apoi), libertatea spirituala a creatorilor intelectuali sau populari a fost atacata de spiritele marginite, de pseudointelectualii fara structura, sterpi, amorfi si bolnavi, fara traditie si geniu, caracteristici periferiei urbane. Mahalaua n-a putut asimila elementele eterogene nou-venite, generand o colectivitate fara demnitate, grotesca (vezi manelele de azi), stralucit combatuta caricatural de marele Caragiale. Stilul de cafenea, verva de secatura sceptica, proverbul mixt si impur al intelepciunii de sluga si enciclopedismul de gazetar nu ne reprezinta, diferenta fiind cea dintre intelectualul creator si parvenitul papagal.

Dupa ocuparea tarii, aceasta adversitate a fost utilizata stiintific in recrutarea -cozilor de topor- si a delatorilor in procesul de aservire prin distrugerea fiintei nationale si a demnitatii, sistematic si continuu pana azi, cand uneori mass-media si in special televiziunile au un efect devastator. Sub eticheta stangista este folosita prin ricoseu si dreapta politica.

Se pot exemplifica actiuni in acest sens:

– Distrugerea elitei intelectuale in inchisori si lagare, in frunte cu presedintele Academiei Romane – Alexandru Lapedatu – si punerea la index pentru o lunga perioada (nici acum nu exista integral si nu s-au intocmit exegeze complete) a lucrarilor lui Iorga, Eliade, Goga, Gusti, Vulcanescu, Mihail Manoilescu…

– Stergerea realizarilor Romaniei Mari din cei 25 de ani interbelici cu ritm de dezvoltare similar cu al Japoniei, neintrerupt nici in perioada crizei din 1929-1933, cand restul lumii a regresat! S-au aplicat transferul de cronologie, trucajul documentar, ignorarea, denigrarea sau chiar distrugerea. Incepand cu calea ferata Bumbesti-Livezeni executata pana in *44 in proportie de 80% (punctele cele mai dificile), continuata de vechii ingineri carora li s-a adaugat un activism de parada generator de pagube si intarzieri si care a fost prezentata ca o mare victorie a brigazilor muncitoresti… Deoarece grosul marii industrii a fost realizat atunci, fabricile Malaxa de tevi si motoare din Bucuresti (Republica+Faur), Electroputere-Craiova, Otelariile Resita, Hunedoara, Nadlac, industria din Brasov (exceptie Tractorul/IAR noua producatoare de tractoare, dar fosta de avioane) sau chiar Halele Obor nu apareau in albumele turistice sau de propaganda decat prin imagini interioare sau detalii de fatada, in locul vederilor ample sau perspectivelor aeriene sugestive. Romanii fiind obisnuiti din vechi timpuri cu asistenta medicala gratuita, asigurata de filantropi si stat, cati stiu ca a existat un sistem de case de asigurari sociale si de sanatate perfect pus la punct, cu spitale moderne, sanatorii si dispensare, cluburi si stadioane muncitoresti si camine de ucenici civilizate (vezi ghetourile de nefamilisti dupa 50 de ani de -progres-)?

– Cultivarea derizoriului nesemnificativ. Recent, au fost publicate memorii ale fostului rege Carol II, scrise la batranete si pline de resentimente meschine. Se pare ca personajul a fost unul dintre cei mai slabi domnitori, un -om neviteaz-, influentabil si oscilant. Dar, totusi, era un intelectual de inalta clasa, patriot, cu mari merite social-culturale, in totala contradictie cu sugestia memoriilor. Sub patronajul sau au fost create sau dezvoltate o serie de institutii stiintifice si culturale de mare prestigiu, sugestive prin enumerare. Numai in Bucurestiul anului 1938 (la o populatie de circa 800.000 de locuitori) existau: Societatea Regala Romana de Geografie, Inst. Geologic, Inst. de Cercetari si Experimentatie Forestiera, Inst. de Cercetari Biohormonale, Inst. de Chimie Agricola si Alimentara si cel de Chimie Industriala, Inst. Veterinar Pasteur (un mare complex central, nu o cladire minora in capatul Giulestiului, ca azi), Inst. Medical -V. Babes-, Inst. National Zootehnic, Inst. de Seruri si Vaccinuri -I. Cantacuzino-, Inst. de Fiziologie Animala, Inst. Roman de Energie, Inst. Experimental al Tutunului, Inst. de Organizare Stiintifica a Muncii incorporand Comisia de Normalizare, Asociatiunea Romana pentru Studiul Conjuncturii Economice, Inst. Meteorologic Central cu 172 de statiuni si 900 de centre pluviometrice in tara (cate mai sunt azi?), Inst. Geografic Militar, Inst. de Cercetari Agronomice (ICAR), Inst. de Igiena si Sanatate Publica, Inst. Social Roman, Asociatia Stiintifica pentru Enciclopedia Romaniei cu centru de informare si documentare, Asociatia pentru Progresul Social, Inst. Central de Statistica editor al Anuarului Statistic+Buletinului Statistic Trimestrial+Buletinului Demografic+Buletinului Preturilor lunar (-nu se vopsea gardul-), Inst. Economic, Inst. de Studii Sud-Est Europene, Academia de Stiinte, Academia de Medicina, Inst. de Balneologie -Prof. A. Teohari- (turism sustinut stiintific, nu cu -draculisme-), Inst. Botanic, Inst. de Literatura, Fundatia Universitara -Carol I- (Biblioteca Centrala Universitara + loc de intrunire pentru studenti + ajutor la tiparirea tezelor sau altor lucrari stiintifice) si Fundatia pentru Literatura si Arta -Carol II-. Aceasta a subventionat tiparirea a peste 150 de volume -in slujba ridicarii morale a poporului si care pot sa difuzeze in intreaga natiune cunostintele de care este neaparat nevoie-. Dar mai ales s-a actionat masiv pentru ridicarea nivelului satelor prin echipe regale trimise in campanii monografice sa observe si sintetizeze, urmate de masuri aplicate prin echipe ale absolventilor de invatamant superior chemati sa presteze un an munca obsteasca in folosul paturii rurale. Pivotul executiv erau caminele culturale infiintate in comune care coordonau si unificau cultura sanatatii, muncii, mintii, sufletului si educatiei nationale.

– Denigrarea subtila si ingroparea in tacere a evenimentelor si personalitatilor de mare demnitate contemporana care trebuie sa ne serveasca drept repere: revolutia romana, Piata Universitatii si manifestatiile primaverii *90 care urmareau un alt prezent (si care, anihilate, au produs zeci de mii de exilati dezamagiti), razboiul de pe Nistru, manifestatiile de la Chisinau pentru limba romana si libertatea de opinie (slab ajutor, chiar si pentru fostii deportati – cetateni romani, pentru mutilati si orfani, macar prin afirmare sistematica la toate prezentele statului din strainatate), regele Mihai, Ilie Ilascu, Mircea Druc, Marian Munteanu, sotii Teodorovici si altii.

– Atacarea sistematica a bisericii majoritare, tactic in special a pastorului, ea cumuland un credit si o speranta majora a natiunii, ca pastratoare a traditiei multiseculare de specific, unitate si independenta, tenace supraveghetor si inspirator al principiilor morale si patriotismului. Cei fara credinta si stipendiatii vor sa se ignore ca, desi limba s-a pastrat prin scolile bisericesti, iar in marile batalii dintotdeauna preotii se gaseau in frunte langa voievod, in sfintele locasuri nu se face politica partizana pentru unitatea, si nu dezbinarea enoriasilor.

– Negarea traditiilor si specificului local prin introducerea fortata a unor institutii si organizari nefiresti, ca de exemplu a exploatatiilor agricole-gigant. Mihail Manoilescu, bazat pe statisticile temeinice ale ICAR-ului, arata in 1939 ca optimul – ca interes national – al marimii gospodariei taranesti raportat la densitatea populatiei il reprezinta cea de 3-10 ha, rentabilitatea maxima obtinandu-se la 10-20 ha. Date atestate de statisticile actuale ale UE care confirma pentru Apus media de 19,6 ha a fermelor agricole. Se poate adauga, intr-adevar, ca pentru argatii agricoli (fara pamant) care au venituri de circa 1/3 din cele ale taranilor proprietari salariul optim il obtin pe exploatatiile de peste 100 ha.

Tranzitand spre elementele directe care determina avutia nationala sunt de observat aprecierile lui Const. Radulescu-Motru privind relativa neperseverenta in munca la romani, cu atentionare pentru prezent. Fruntasul filozofiei interbelice recunoaste acest handicap, explicand insa ca este o deficienta de educatie si rau exemplu. Traditional, omul din popor era foarte perseverent, nedespartindu-se de ogorul si ocupatia sa (cu toate ca era insuficient sau nerentabil), existand sate intregi de pescari, ciobani, carutasi sau viticultori, tipuri sociale caracterizate de port si ocupatie: banatean, ungurean, moldovean. Neperseverenta a aparut in secolul XIX prin innoirea organizarii statului si inmultirea politicienilor si slujbasilor. Functiile la stat fiind usoare si banoase, s-au creat multe improvizate, dupa exemplul din Franta sau aiurea, ocupate fara selectie. Sistemul generalizat a pervertit natura ereditara.

In fine, cu privire la contributia venitului national la avutie, sa ne propunem sa meditam asupra importantei optiunilor deschise in fata inteligentei natiunii, a celei tehnico-economice (industria sustinand major statul, lucratorul avand o eficienta de peste patru ori mai mare decat taranul).

Pentru exemplu, intr-o sectie de fabrica, un utilaj modern – un centru de prelucrari mecanice in valoare de circa un milion de dolari poate sa produca -aur- prin randament si preluarea pieselor dificile sau sa falimenteze sectia respectiva prin defectiunile frecvente datorate unor sigurante sau tranzistoare prost inlocuite, inadecvatei aprovizionari cu scule sau gresarii neglijate, fiind apoi valorificat ca … fier vechi.

Este inainte de toate o problema de viziune si gestiune a conducerii tarii asupra importantei categoriei, atentei formari si selectarii competentei, stimularii si dezvoltarii resurselor umane.

La inceput este de considerat rolul si orientarea Politehnici in asigurarea formativa legata de practica industriala si economica, in inducerea deprinderii autonome de documentare si autoperfectionare perpetua, stapanirii instrumentului modern al tehnicii de calcul imbinate cu imperativul sistemic al tipizarii si refolosirii. Totalul reprezentand educatie profesionala si morala pentru eficienta si valorificarea resurselor tarii.

Pentru acestea, Politehnica trebuie sa faca optiunea cantitate-calitate prin reducerea majora a numarului studentilor spre o calitate superioara a pregatirii, la o constanta a bugetului.

Un al doilea filtru si scoala in formarea viitoarelor optiuni sanatoase il constituie introducerea in practica muncii specifice – proiectarea in institute sau colective mari de conceptie-cercetare. In aceasta etapa este esentiala imbinarea idealismului si fanteziei tanarului cu exemplul matur si indrumarea atenta. Asumarea unor responsabilitati disproportionate cu nivelul experientei si pierderea cursului invatarii duce la plafonare (contrazicerea triadei repere-traditie-continuitate). Acum se insusesc si se asimileaza organic algoritmii proiectarii, se cunoaste zestrea tehnica de referinta, standardele si normele, etapele si metodica rezolvarii problemelor, impartirea responsabilitatilor. Pe baza bagajului de proiecte existent si refolosit se poate crea noul fiabil prin adaugarea de -caramizi la o fundatie deja facuta-.

Se poate aprecia ca activitatea de cercetare-proiectare are la noi o frumoasa traditie si realizari, edificata interbelic prin specialistii studiati in Apus si care, intorsi acasa, au creat scoli si discipoli in matematica, petrol-chimie, metalurgie, constructii si electromecanica: aviatie, cai ferate, utilaje petroliere, constructii navale, motoare termice, masini-unelte si inginerie militara, electromotoare si transformatoare de curent, agricultura.

Intreruperea racordarii la circuitul tehnico-stiintific occidental dupa ocuparea tarii a dus la stagnare si involutie, idealist sperand inca la capacitarea urmasilor acestora. Oricum, in industria dezvoltata extensiv, activitatea de proiectare tehnologica din puzderia de fabrici aparute in -epoca de aur- a devenit tot mai superficiala, cerandu-se cantitate si mai putin calitate. Sa ne aducem aminte ca o multime de directori erau chiar colonei detasati din armata, grijulii cu aspectele de vitrina si asigurati de fondurile confortabile ale planurilor tehnice. Formalismul generalizandu-se in timp, astazi se improvizeaza prea mult, bibliotecile tehnice au disparut, documentatia n-a mai fost tinuta la zi, principiile de baza ale asigurarii calitatii – reproductibilitate, inghetarea tehnologiilor dupa omologare fiind calcate iresponsabil.

Pentru cresterea avutiei nationale, o problema sensibila este si stimularea inteligentei profesionale in general, material si moral. Actualul sistem de salarizare are in vedere aproape exclusiv criteriul cantitativ al muncii directe, fara aprecierea importantei operativitatii si flexibilitatii solutiilor, rationalizarii materialelor (reduceri in aprovizionare), randamentului, consecintelor asupra calitatii sau chiar esteticii. Astfel ca munca proiectantilor este evaluata cu scara executantilor, indemn pentru transformare in roboti. Ne miram de ce nu se iau masuri inteligente?

De asemenea, pentru intelectuali este extrem de importanta recompensa morala, astazi aceasta trebuind suplini in mare masura lipsa resurselor materiale. Dar daca succesele sunt ale fabricii X-S.A., ale echipei maistrului cutare sau ale localitatii -…esti-, anonimatul ineaca definitiv ambitiile de a realiza ceva pentru tara.

In fine, pentru salvarea dotarilor existente ale statului si castigarea de timp pentru restructurare si privatizare, dar si ca sansa pentru IMM-uri (parcurile industriale), guvernul trebuie sa reduca drastic regiile de fabricatie prin eliminarea cotelor de amortizare, creatii artificiale pentru o utilare deja amortizata in negura vremii (alternativa de casare la fier vechi putand astepta).

Economicul dictand politica statelor, exista conjuncturi de interese sau elanuri ale opiniei publice imprevizibile, precum cea in care America presedintelui Wilson a sprijinit major formarea Romaniei Mari prin impunerea principiului autodeterminarii natiunilor, succesiv votului Sfatului Tarii din Basarabia pentru realipire la o tara aflata intr-una dintre situatiile cele mai critice ale primului razboi mondial (dupa -pacea de la Buftea-).

Sa ne regasim demnitatea si sa actionam tenace si responsabil pentru prosperitate.

-Cumparati marfuri romanesti!- – a fost sloganul lansat in 1933 si care s-ar potrivi si azi…

ing. Dan Ghelase