Liderii PSD şi-au primit porţia de muştruluială din partea fostului şef de stat Ion Iliescu, pe care l-au lăsat să vorbească în voie la Şcoala de vară a tinerilor social-democraţi. Iar Iliescu a spus tot ce rămăsese nevorbit, fără a ridica în picioare pe nimeni.
-Din păcate, noi avem unii care s-au trezit şefi fără a avea activitate politică şi la nivel central le-a intrat şefia în cap-, a explicat preşedintele de onoare al PSD. Apoi, Iliescu a criticat teribilismul partidului de a iniţia o moţiune de cenzură în condiţiile în care urmările sunt de necontrolat. Moţiunea se explică prin acumularea unor nemulţumiri în teritoriu şi prin lipsa de înţelepciune, compensată cu aroganţă, a unor lideri PSD, a continuat Iliescu. Şi încă. -Suntem noi pregătiţi de anticipate? Evident că nu-, a tăiat Iliescu tot elanul tinerilor social-democraţi, care se visau la guvernare. Asta deşi, a mai susţinut preşedintele de onoare al formaţiunii, -nu e mare scofală să dărami actualul Guvern-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















