
Actrița Meg Ryan se întoarce pe micile ecrane, după o pauză de 30 de ani, pentru a juca rolul unui editor newyorkez într-un serial de comedie care va fi difuzat de postul de televiziune NBC, informează contactmusic.com.
Potrivit The Hollywood Reporter, noul proiect de televiziune va fi centrat pe viața lui Rose, o mamă singură, fost editor de succes, care se decide să se întoarcă la vechiul său loc de muncă. Însă Rose trebuie să lucreze acum pentru Brenda, o femeie compulsivă care pe vremuri i-a fost subalternă.
Meg Ryan, în vârstă de 51 de ani, nu a mai jucat într-o producție TV din 1982, când a apărut într-o comedie intitulată „One Of The Boys“, alături de Mickey Rooney, Dana Carvey și Nathan Lane.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















