
Polițiștii ieșeni au demarat în această săptămână o acțiune de monitorizare a comerțului cu produse etnobotanice, așa-zisele ierburi legale, și au descoperit că noua modalitate de distribuție a acestora este direct la domiciliul clientului. Astfel, pentru a-și spori vânzările, proprietarii „magazinelor de vise“ au început să angajeze vânzători care aduc la ușa clientului „marfa“. Iar această metodă de „marketing“ se pare că a determinat creșterea consumatorilor, dar și a clienților spitalelor ieșene, astfel că numai în ultima lună medicii au trebuit să salveze nu mai puțin de 200 de pacienți intoxicați cu etnobotanice. Această nouă metodă de distribuție este foarte apreciată de clienți pentru că în acest fel nimeni nu-i vede că au intrat în aceste magazine, deci discreția este punctul forte al afacerii. În ceea ce privește transportul acestor „mărfuri“, el poate fi gratuit în cazul unei comenzi de minimum 20 de lei. În general, plicurile cu etnobotanice costă între 10 și 40 de lei, deci sunt mult mai ieftine decât drogurile normale, unde pentru o doză de heroină, considerat cel mai ieftin drog, plătești 60-70 de lei, iar pentru una de cocaină – aproximativ 200 de lei. Polițiștii ieșeni au cerut sprijin pentru a eradica flagelul și Oficiului pentru Protecția Consumatorului (OPC) Iași pentru a verifica legalitatea ambalării și a vânzării acestor produse, precum și a încadrării acestora în lista „ierburilor legale“ emisă de autorități.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















