Home Actualitate Șase elevi din București au consumat etnobotanice la școală

Șase elevi din București au consumat etnobotanice la școală

DISTRIBUIŢI

Conducerea Colegiului „Dimitrie Leonida“ din Capitală face o anchetă după ce, în urmă cu trei zile, șase elevi au consumat etnobotanice în curtea școlii, în urma acestui caz ISMB sesizând poliția, prefectura și jandarmeria că în apropierea a 39 de școli sunt magazine care vând astfel de produse. Incidentul a avut loc luni, iar patru dintre cei șase elevi au fost duși la spital, după ce li s-a făcut rău în timpul cursurilor din cauză că au consumat substanțele halucinogene. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Marian Banu, a declarat ieri că este vorba despre patru elevi din clasa a IX-a și doi din clasa a XII-a, de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida“ din sectorul 2 al Capitalei. Marian Banu a precizat că elevii din clasa a IX-a au primit îngrijiri medicale la spital. „Suntem îngrijorați că este vorba de elevi de clasa a IX-a care au ajuns la spital după ce au consumat acele substanțe cu efect halucinogen“, a spus purtătorul de cuvânt al ISMB.
În acest context, inspectorul-șef al Inspectoratului Școlar al Sectorului 2, Mihaela Iacoban, a afirmat că la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida“ a fost începută o anchetă în cazul elevilor care au consumat substanțe cu efect halucinogen. Ea a adăugat că abia după finalizarea anchetei s-ar putea hotărî ce sancțiuni se impun în cazul elevilor.
Potrivit lui Banu, în general, sancțiunile aplicate elevilor în astfel de situații constau în scăderea notei la purtare, putându-se ajunge, în situații excepționale, până la exmatriculare, pentru cei de la clasele a X-a în sus, care nu mai sunt în învățământul obligatoriu.
În urma acestui caz, ISMB a sesizat poliția, prefectura și jandarmeria că în apropierea a 39 de școli sunt magazine care vând substanțe etnobotanice sau alte produse cu efect nociv asupra elevilor, a precizat inspectorul școlar general adjunct al Capitalei, Monica Cristina Anisie. Cele mai multe magazine care vând substanțe cu efect halucinogen și care funcționează în apropierea unităților de învățământ au fost identificate în sectoarele 4, 5 și 3 ale Capitalei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.