Angelina Jolie este disperată – nu din cauza stării ei de sănătate, care a devenit motiv de preocupare pentru o lume întreagă. -Sunt disperată să am mai mulţi copii-, declara frumoasa actriţă, în varstă de 32 de ani. Împreună cu Brad Pitt, ea educă patru copii. Şi ce dacă! -Îmi doresc o familie mare. La fel şi Pitt-, spunea Jolie, citată de Daily Mail. Disperat este şi Brad. Pentru că -trupul său de vis a început să cadă în ruină-, iar privirea lui s-a schimbat. Aşa crede el. E adevărat, Pitt a trecut de 40 de ani, dar el continuă să fie nu doar unul din cei mai frumoşti actori, dar şi cel mai sexy. -Mai devreme sau mai tarziu, trebuia să trec printr-o criză. Sunt conştient. Dar ce destest este transformarea privirii şi a trupului meu. Dar toate lucrurile se degradează!, spune vedeta americană, care, după cum susţine presa de specialitate, nu se mai interesează de aspectul lui fizic. Marea lui mandrie este familia multiculturală fondată cu Angelina. -În doi ani şi jumătate m-am ales cu patru copii. Îi privesc şi-mi spun că o fiică este din Etiopia, cei doi băieţi vin din Asia, iar fiica mea biologică s-a născut în Namibia. Ei sunt fraţi şi surori. Iar asta îmi încălzeşte inima. Nu mă gandesc decat la ce-i va aştepta în viaţă. Sunt uniţi, formează o adevărată familie. Vreau ca această familie să crească-, se destăinuie Pitt. În altă ordine de idei, el a recunoscut că -printre marile neajunsuri ale traiului de vedetă, îl constituie paparazzi-. De ce? -Pentru că din cauza lor, copiii mei, sau Angie să nu sufere. Este necazul vieţii mele. Imaginaţi-vă ce gandesc copiii mei atunci cand, ieşind din casă, o mulţime gălăgioasă şi agresivă de oameni înarmaţi cu aparate foto şi camere de luat vedere, se repede spre ei-, explică Brad.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















