Home Actualitate CSM nou, dar vechi

CSM nou, dar vechi

DISTRIBUIŢI

Alegerile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii desfășurate ieri, au reconfirmat în funcție, deși legea nu ar fi permis acest lucru, o parte dintre candidați, însă au adus și forțe noi din råndul magistraților tineri. Astfel, de la Înalta Curte de Casație și Justiție au fost aleși ca membri în CSM judecătoarea Lidia Bărbulescu și magistratul Mircea Aron. Din perspectiva legii, Lidia Bărbulescu nu ar mai fi avut dreptul la un mandat, cu toate acestea magistratul nu s-a sfiit să candideze obținånd astfel un nou fotoliu comod, chiar dacă în cadrul CSM se simte acut nevoia de reformă, după cum oficialii europeni au susținut în raportul de țară. La această instanță a mai candidat și președinta Secției de Contecios-Administrativ a ÎCCJ, Gabriela Bårsan.
Și în cazul Curților de Apel, am avut o reconfirmare în funcție. Judecătorul Dan Lupașcu, fost membru al Consiliului, a fost ales din nou ca membru, deși, în principiu, nici el nu ar mai fi trebuit să aibă dreptul la un al doilea mandat. Totuși, din cadrul Curților de Apel, avem și forțe noi, în persoana președintelui Curții de Apel Tårgu Mureș, judecătorul Horațius Dumbravă, reformist convins, și a magistratului Alexandru Șerban de la Curtea de Apel Brașov. Reprezentantul Tribunalelor din țară a fost ales Președintele Tribunalului Vrancea, inițiatorul Jurindex, Adrian Toni Neacșu. Iar la Judecătorii au fost desemnați vicepreședintele judecătoriei Oradea, Cristi Dănileț, cunoscut pentru pozițiile verticale pe care le-a susținut pe diverse teme privind lupta împotriva corupției, și Marius Tudose de la Judecătoria Sectorului 3 din București.
Potrivit unor surse neoficiale, reprezentantul procurorilor de la Parchetele de pe långă Curțile de Apel va fi achetatorul George Bălan din București. În ceea ce privește Parchetele de pe långă Tribunale, sursele citate au precizat că deocamdată lupta se dă între fostul membru al CSM Cristian Deliorga de la Parchetul Tribunalului Constanța și Marius Aron de la Parchetul de pe långă Tribunalul Sibiu. În ceea ce privește situația la Parchetele de pe långă Judecătorii, Dan Chiujdea a fost reconfirmat în funcție, tot pe principiul aplicat și în cazul Lidiei Bărbulescu și al lui Dan Lupașcu, respectiv „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic“.

Alegeri controversate chiar și în rândul magistraților

Alegerile pentru funcția de membru CSM, proces derulat o dată la șase ani, se desfășoară sub semnul unor controverse, mai mulți magistrați acuzånd actualul CSM că organizează alegeri numai pentru o parte dintre locurile prevăzute ca eligibile de normele legale. Potrivit acestora, cinci dintre actualii membri CSM și-au depus candidatura, deși legea interzice reinvestirea, iar altor trei magistrați le-a fost prelungită funcția de membru CSM pe motiv că nu au un mandat complet. Astfel, din cauza acestor nereguli, alegerile pentru CSM riscă să fie invalidate, total sau parțial, de către Senat, după cum susțin mai mulți magistrați. Senatul va trebui să decidă deci, pånă la data de 11 ianuarie 2011, dacă va valida aceste alegeri.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.