Cu atatea schimbări în legislaţie cred că are dreptate cetăţeanul de rand cand dă cu pumnul în masă şi face miting de protest. Să ştie pană la urmă toţi că la atatea luni distanţă parcă încă nu suntem pregătiţi pentru Uniunea Europeană. Toate legile Europei, care se prăvălesc ostil peste noi, parcă mai tare ne îndepărtează de ea, decat ne apropie. După euforia integrării dăm, iată, cu capul de exigenţe. Bunăoară, cum ar fi această aberaţie despre obligativitatea pieţarilor de a vinde kilu* de roşii în schimbul unui bon fiscal.
De cateva zile încoace, cei care vand haine şi încălţăminte ori legume şi fructe la tarabă au un subiect comun de discuţie: obligativitatea de a avea case de marcat. Acest lucru le dă bătăi de cap şi comercianţilor de vechituri din pieţe, care de acum nu vor mai putea să-şi vandă marfa decat dacă vor da clienţilor bonuri din casele de marcat. Deocamdată, nu se ştie nimic sigur în acest sens şi ei spun că pană cand nu vor fi anunţaţi în mod oficial, îşi vor vedea de treabă, chiar cu riscul amenzilor.
Chiar dacă deja dezbat aprins subiectul caselor de marcat, vanzătorii din pieţe nu prea cred că li se va impune să-şi ia fiecare casă de marcat. Aceştia se întreabă retoric: -Credeţi că cine dă o sută de mii de lei pe o bluză are nevoie de bon? Ce să facă cu el? Că doar nu o avea pretenţii să i-l deconteze cineva-. Aceiaşi precupeţi spun că nimeni de prin Europa nu dă bon şi nici nu se ştie ce-i aia casă de marcat. Conform declaraţiei unuia dintre -oamenii de stat-, care bineînţeles vede această măsură ilogică, guvernanţii au rezolvat toate problemele şi le-a mai rămas doar grija să reducă fenomenul de evaziune fiscală în randul comercianţilor-persoane fizice. Aşa că de acum înainte, firmele ori persoanele fizice autorizate care comercializează bunuri de folosinţă îndelungată vor fi obligate să utilizeze aparate de marcat. Numai că Ordonanţa 47/2007 nu precizează în mod explicit cine intră în categoria persoanelor fizice autorizate. În plus, banii personali ai angajaţilor şi administratorilor vor trebui înscrişi într-un registru special. Aceste măsuri sunt prevăzute într-un act normativ recent aprobat de Guvern, care modifică legislaţia privind aparatele de marcat electronice fiscale. Răman la excepţii activităţile de jocuri de noroc desfăşurate cu mijloace tehnice de joc ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede, firmele care desfăşoară astfel de activităţi nefiind obligate să utilizeze case de marcat. De acum înainte şi unităţile de alimentaţie publică ce realizează livrări de bunuri la domiciliu pe bază de comandă vor trebui să aibă case de marcat fiscale. Ordonanţa de urgenţă privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale a suferit modificări. Cei care nu se conformează riscă amenzi cuprinse între 8.000 şi 40.000 RON.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














