Medicii legiști au confirmat că bărbatul îngropat în Cimitirul Ghencea este Nicolae Ceaușescu, concluzia rezultând în urma comparării ADN-ului cadavrului deshumat în iulie cu probe de la fiul lui, Valentin Ceaușescu, și de la unul dintre frați. După 20 de ani, legiștii au găsit probe bune, mai exact un ADN bun, astfel că s-a putut compara cu celelalte probe existente, după cum a declarat ieri Dan Dermengiu, directorul general al Institutului Național de Medicină Legală (INML) din București. „Am comparat ADN-ul lui Nicolae Ceaușescu cu probe de la fratele lui și de la Valentin. Rezultatul este unul statistic. O certitudine clară aveam dacă exista și o probă de-a lui Nicolae Ceaușescu (din timpul vieții – n.r.), dar cert este că ADN, și de la fratele și de la copil, indică faptul că este vorba despre Nicolae Ceaușescu“, a spus Dan Dermengiu.
În cazul Elenei Ceaușescu, materialul cu care se putea compara proba era prea puțin, cercetările fiind oricum concentrate asupra lui Nicolae Ceaușescu, unde existau mai multe referințe genetice, a adăugat directorul INML. Rămășițele pământești ale soților Nicolae și Elena Ceaușescu au fost deshumate, în 21 iulie, pentru a fi luate câteva probe pentru testare ADN, singurul lor fiu care se mai află în viață, Valentin Ceaușescu, dorind să se stabilească dacă acestea sunt ale părinților săi. Medicii legiști au prelevat probe de la Nicolae și Elena Ceaușescu, rămășițele pământești ale acestora fiind apoi reînhumate. Toate costurile legate de deshumarea soților Ceaușescu și de analizele pentru identificarea acestora, a căror valoare ar putea fi între 4.000 și 5.000 de lei, vor fi suportate de familie, întrucât cererea a venit din partea acesteia. Soțul Zoiei Ceaușescu, Mircea Oprean, a afirmat, în ziua în care a avut loc deshumarea și după vederea rămășițelor pământești ale soților Ceaușescu, că înclină să creadă că în acele sicrie erau socrii săi, el precizând că a văzut paltonul și pantalonii lui Nicolae Ceaușescu găuriți de gloanțe.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















