România, Grecia şi Bulgaria vor înfiinţa Centrul Regional de Intervenţie la Calamităţi. Potrivit Ministrul Internelor şi Reformei Administraţiei, Cristian David, -aceasta înseamnă că practic, în faţa unor astfel de evenimente (calamităţi, n.r.), capacitatea administrativă a unui singur stat poate fi depăşită-. Ministrul liberal a spus că a purtat o discuţie pe această temă cu reprezentanţii din Grecia şi urmează ca săptămâna viitoare să discute şi cu ministrul de interne din Bulgaria. Cristian David a adăugat că în perioada următoare se vor finaliza discuţiile cu privire la amplasamentul acestui centru, în care vor fi puse în comun dotările din partea fiecărui stat, pentru a putea interveni în situaţii de tipul incendiilor din Grecia, din vara aceasta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















