Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu îşi trăieşte ultimele clipe de glorie. PNL nu va mai trece curand de 10% în sondajele de opinie. De dragul de a rămane ancoraţi la guvernare, liberalii şi-au dat Guvernul -în franciză- PSD-ului. Între timp, PD stă la pandă să preia guvernarea, odată cu următoarele alegeri. Dar pană atunci, democraţii sunt activi din randurile Opoziţiei, pe care o împart cu -un partid aflat în plină degringoladă-, a enumerat secretarul general al PD, Vasile Blaga, o parte din direcţiile pe care le va urma formaţiunea sa înaintea campaniei pentru alegerile europarlamentare. Obiectivul PD: 14 din cele 35 de mandate ale Romaniei în Parlamentul European.
Tăriceanu, un -accident istoric-
Despre partidul alături de care a guvernat PD, Vasile Blaga a avut numai cuvinte -de bine-: -şi-au dat Guvernul în franciză-, -or să mai pupe prim-ministru abia peste 20-30 de ani-, -o să stea la 7-10 la sută multă vreme de acuma încolo, dar şi asta numai dacă se mişcă bine-. Potrivit secretarului general al PD, liberalii au ajuns la guvernare printr-un -accident- datorat existenţei Alianţei PNL-PD. Mai tarziu însă lucrurile se vor rearanja: -Colegii liberali sunt extrem de conştienţi că primul-ministru liberal în secolul XXI în Romania este un accident istoric. În Europa, liberalii se învart în jurul a 7-8%. Atat vor avea şi în Romania-, a susţinut Blaga.
Moţiune de şantaj
Cat despre ceilalţi adversari ai PD din campania pentru europarlamentare, social-democraţii, Blaga s-a mulţumit să identifice frămantările interne din jurul liderului Mircea Geoană. -Şantajul- pe care îl reprezintă moţiunea de cenzură a PSD nu face decat să întregească contextul politic favorabil pentru PD, i-a mai însufleţit Blaga pe democraţii reuniţi la Oradea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















