Home Politic UDMR, indiferent la miscarile din Opozitie

UDMR, indiferent la miscarile din Opozitie

DISTRIBUIŢI

În vreme ce liberal-democraţii vorbesc despre intrarea PSD la guvernare, PNL refuză categoric varianta, iar social-democraţii nu ştiu nici ei ce vor, vicepreşedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, s-a declarat indiferent faţă de intenţiile principalului partid din Opoziţie.

Uniunea nu este interesată în acest context de intrarea la guvernare a PSD, asta deşi liderii celor două partide poartă o serie de consultări. -Poate să spună PSD că vrea să intre la guvernare şi poate să spună PNL că nu e de acord, dar asta e o altă discuţie-, a explicat reprezentantul UDMR.

Laszlo Borbely s-a declarat împăcat cu negocierile pe care, în calitate de partid aflat la putere, le poartă cu reprezentanţii Opoziţiei. -Este normal în orice ţară civilizată şi democratică-, a precizat vicepreşedintele executiv al Uniunii, întrucat actualul Guvern nu se bucură de o majoritate parlamentară confortabilă.

UDMR şi PSD au discutat pană acum pe tema bugetului pentru anul 2008, a proiectului de majorare a pensiilor şi despre moţiunea de cenzură. Ultima este o soluţie pe care social-democraţii încă o mai dezbat în interiorul partidului.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.