Home Politic Stolojan ameninta ca rupe protocolul integrarii in UE

Stolojan ameninta ca rupe protocolul integrarii in UE

DISTRIBUIŢI

Stolojan nu mai vrea sa participe la trucaje. Acesta este anuntul pe care l-a facut ieri presedintele PNL, o data cu prezentarea scrisorii deschise pe care i-a trimis-o sefului statului – pe tema abaterilor de la protocolul integrarii europene. Theodor Stolojan a exprimat nemultumirea liberalilor fata de incalcarea acestui contract de catre factorii puterii – semnat de toate partidele la jumatatea lunii februarie. -Nu exista nici o intentie a PSD de a respecta pactul. Nu mai vrem sa fim partasi la asemenea actiuni, de tipul <sa ne facem ca facem>-, a aratat liderul liberalilor. El este nemultumit ca se incalca articolul 5 din protocol, care prevede invitarea opozitiei la actiunile interne si internationale legate de integrare, acceptarea ca observatori a reprezentantilor opozitiei in delegatiile guvernamentale, sustinerea de masuri si proiecte pentru aderarea la UE. Stolojan sustine ca -Romania nu mai indeplineste azi nici macar criteriul politic de aderare la UE-, explicand incalcarea principiilor democratice prin manipularea cetatenilor in alegerile partiale si prin blocarea opozitiei la TVR.

Liberalii au adunat toate aceste reclamatii intr-o epistola cu destinatia Palatul Cotroceni, in finalul careia ameninta ca vor denunta -Pactul de actiune solidara pentru aderarea Romaniei la UE-, daca guvernul nu isi va respecta obligatiile. Stolo a dat ieri si un termen: 1-2 luni, avertizand ca PNL se va plange si la forurile europene dupa ce se vor epuiza toate caile de bataie in interior.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.