Home Politic PD, PC si PSD cer reluarea raportului Dick Marty

PD, PC si PSD cer reluarea raportului Dick Marty

DISTRIBUIŢI

Şeful delegaţiei romane la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), europarlamentarul UDMR Gyorgy Frunda, a iniţiat o moţiune pentru clarificarea acuzaţiilor privind existenţa pe teritoriul Romaniei a unor centre secrete de detenţie ale CIA.

Iniţiativa vine după ce raportul lui Dick Marty, însărcinat cu cercetarea ţărilor ce au favorizat acţiunile ilegale ale CIA în Europa, a fost adoptat de APCE. Împreună cu parlamentarii Radu Berceanu (PD), Minodora Cliveti (PSD), Ştefan Glăvan (PC) şi Cezar Preda (PD), Gyorgy Frunda a semnat o rezoluţie prin care solicită Consiliului Europei redactarea unui raport suplimentar pentru a aprofunda investigaţia anterioară şi pentru a clarifica controversele referitoare la centrele de detenţie CIA pe teritoriul statelor membre ale UE. Parlamentarilor romani li s-au alăturat şi alţi membri ai grupurilor Partidului Popular European (PPE), Socialist (PSE) şi al Democraţilor Europeni (ELDR). Rezoluţia va intra vineri în discuţia Biroului APCE.

Potrivit raportului redactat de Dick Marty, Polonia şi Romania au -găzduit cu bună-ştiinţă, între 2003 şi 2005, centre secrete de detenţie gestionate de CIA-. Marty a spus în raport că are dovezi de la surse din servicii de informaţii americane şi europene. De cealaltă parte, oficialităţile romane au respins acuzaţiile raportorului APCE. Raportul mai acuză Germania şi Italia că au îngreunat procesul de aflare a adevărului, invocand -secretul de stat-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.