
Alte două familii din Pitești au reclamat Poliției, luni după-amiază, dispariția unor mari sume de bani din cutiile de valori de la sucursala BCR din centrul orașului, cea mai mare sumă care ar fi dispărut fiind de 400.000 de euro.
Luni, o familie din Argeș a reclamat Poliției dispariția a 131.000 de euro din cutia de valori de la sucursala BCR din centrul Piteștiului.
Păgubiții spuneau că nu au mai mers la unitatea bancară de aproximativ un an, atunci când au făcut ultima depunere, și că au decis să verifice cutia de valori după ce au văzut, la sfârșitul săptămânii, cazul bărbatului care a sesizat că i-ar fi fost furați bani și bijuterii în valoare de 500.000 de lei.
Luni după-amiază, alte două familii au reclamat Poliției dispariția unor mari sume de bani din cutia de valori a aceleiași bănci, fiind începute cercetări și în aceste cazuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Dănuț Dinu.
Astfel, un bărbat a reclamat că i-au dispărut din cutia de valori a băncii 400.000 de euro, în timp ce o femeie a sesizat dispariția din cutia de valori a 130.000 de euro.
"Astăzi am primit trei sesizări privind dispariția unor sume de bani din casetele de valori ale acestei bănci. În total avem patru sesizări", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș.
Într-un răspuns transmis la solicitarea Mediafax, reprezentanții BCR spun că unitatea colaborează cu Poliția și a pus la dispoziția anchetatorilor toate probele materiale și înregistrările electronice "pentru stabilirea adevărului".
"Așteptăm finalizarea anchetei, fără a exclude în acest moment nicio ipoteză în ceea ce privește veridicitatea faptelor reclamate", afirmă reprezentanții BCR.
Potrivit acestora, BCR oferă serviciul de închiriere a casetelor de valori fără a solicita clienților declararea conținutului acestora, clienții fiind singurii care cunosc ce conțin și cât valorează bunurile din casetele de valori.
"Configurația sistemului de securitate face imposibil accesul neautorizat și neînregistrat în camera de tezaur a casetelor de valori. Conform procedurii, casetele de valori pot fi deschise numai cu cheile unice de acces aflate în posesia clienților, după acționarea, în prealabil, a unei alte chei unice aflate în posesia băncii. Conform aceleiași proceduri, clienții nu sunt însoțiți de personalul băncii în momentul deschiderii efective a casetelor de valori, astfel încât funcționării bancii nu pot observa în niciun fel conținutul casetelor de valori ale clienților", adaugă reprezentanții BCR.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















