Home Life Aproximativ 28 de erupții solare, înregistrate în ultima săptămână

Aproximativ 28 de erupții solare, înregistrate în ultima săptămână

DISTRIBUIŢI

Aproximativ 28 de erupții solare au fost înregistrate în ultimele șapte zile, însă radiațiile emise de aceste fenomene nu afectează viața de pe Terra, putând totuși perturba sistemele de comunicații la sol și în spațiu, potrivit spe­cia­liștilor americani, citați de dailymail.co.uk.
 Aceste fenomene nu înseamnă nimic altceva decât că Soarele se apropie de punctul culminant al ciclului său actual de activitate, după o lungă perioadă de acalmie, informează dailymail.co.uk. În general, un ciclu de activitate solară durează aproximativ 11 ani.
Specialiștii au urmărit ciclurile de activitate solară din 1843, când s-a descoperit acest fenomen, și spun că este normal ca în perioada de vârf să se producă multe erupții solare. Însă specialiștii americani spun că, anul acesta, numărul erupțiilor solare de categorie mare a fost mai ridicat.
Specialiștii de la Na­tio­nal Oceanic and At­mos­pheric Adminis­tration din SUA spun că, în ultimele șapte zile, au fost înregistrate patru explozii solare de categorie X – nivelul ma­xim pe scara intensității erupțiilor – și 24 de ca­te­go­rie M (intensitate medie).
Administrația ameri­cană a emis mai multe avertismente în ceea ce privește perturbarea comunicațiilor radio în ultimele două zile.
Erupțiile solare de această intensitate pot provoca perturbări grave ale telecomunicațiilor la sol și în spațiu și pot afecta sistemele de distribuție a energiei electrice, spun specialiștii.
Holly Gilbert, de la Goddard Space Flight Center al NASA, a declarat pentru Los Angeles Times: "A fost o perioadă de acalmie în ultimele luni, deci în sfârșit (Soarele, n.r.) s-a activat".
Erupțiile solare au fost însoțite de ejecții de masă coronară, puternice explozii magnetice la nivelul coroanei solare care proiectează în spațiu plasmă ionizată cu o viteză de sute de kilometri pe secundă. Ejecțiile de masă coronară pot pro­voca furtuni geomag­netice, ce pot afecta și ele comunicațiile, dar pot determina și apariția aurorei boreale.

Mediafax

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.