Home Actualitate Avocată prinsă cu șpaga de la doi clienți

Avocată prinsă cu șpaga de la doi clienți

DISTRIBUIŢI

O avocată a fost reținută pentru că a luat 5.000 de euro șpagă de la doi clienți de-ai săi, cărora le promisese că îi va da unui procuror ca să-i scape de acuzație de trecere ilegală a frontierei. Ce nu știa însă avocata din Baroul Satu Mare era că cei doi bărbați pe care promitea să-i scoată de sub urmărire penală fuseseră deja scoși, cu o săptămâna înainte, în mod legal, primind doar o amendă administrativă.
Avocata Ancuța Ardelean a cerut 17.000 de euro de la doi tineri din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, foștii ei clienți care fuseseră cercetați la Parchetul Judecătoriei Satu Mare pentru trecere ilegală a frontierei. Săptămâna trecută, ei au primit acasă soluția de scoatere de sub urmărire penală, pe care însă avocata nu o cunoștea. Tinerii se întorceau din Belgia, de la muncă, și au fost așteptați de avocată, care le-a zis că banii sunt destinați prim-procurorului. ?ê?£i-au dat însă seama că urmau să fie înșelați, așa că au sunat la telefonul verde anticorupție, iar anchetatorii au organizat un flagrant. Tinerii au chemat-o pe avocată în Valea lui Mihai, ca să-i dea un avans de 5.000 de euro, moment în care a fost reținută de procurorii anticorupție și cazată peste noapte în arest. Sâmbătă, avocata a recunoscut acuzațiile în timpul audierilor, astfel încât procurorii au decis să nu mai ceară arestarea preventivă, emițând doar o ordonanță de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 29 de zile.

Mihai Niculescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.