Home Monden Uriah Heep, din nou in Romania

Uriah Heep, din nou in Romania

DISTRIBUIŢI

Trupele rock au invadat în ultima vreme Bucureştiul şi Romania, iar cei care au venit deja înainte de -europenizarea- capitalei noastre, s-au îndrăgostit iremediabil de scenele sale şi se întorc nu numai o dată, ci de mai multe ori. Publicul roman atrage prin spontaneitatea şi dezinvoltura sa, iar empatia afişată aduce grupuri renumite ce răman impresionate.

Una din formaţiile ce se numără printre acestea este Uriah Heep, care revine la Bucureşti pentru a susţine, pe 16 octombrie, un spectacol în clubul Becker Brau Live Music din Bucureşti. De asemenea, conform informaţiilor de pe site-ul organizatorilor evenimentului, Fundaţia Phoenix, trupa va mai concerta pe 30 septembrie la Sibiu şi pe 14 octombrie la Oradea, ambele spectacole urmand să aibă loc în aer liber.

Uriah Heep a concertat ultima oară la Bucureşti anul trecut, pe 23 octombrie, la Sala Palatului.

Fondată în decembrie 1969, Uriah Heep este o formaţie rock din Anglia, a cărei istorie începe în momentul în care producătorul Gerry Bron l-a invitat pe Ken Hensley (canta la clape, fusese membru în The Gods and Toe Fat) să se alăture formaţiei Spice, ce purta -eticheta- Bronze Records.

Trupa este legendară în aria hard rock fiind unul din precursorii acestui gen. Cea mai faimoasă piesă a trupei este -Lady in black-, ce a devenit foarte repede hit mondial.

Trupa Uriah Heep a venit pentru prima dată în Romania la festivalul Rock *92, iar zece ani mai tarziu a fost invitată de onoare la concertul aniversar -Iris – 25 de ani-. De atunci, formaţia a revenit de multe ori în România, cele mai recente concerte avand loc la Zalău şi Timişoara, în lunile iulie, respectiv august.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.