La 21 septembrie, în statul New Jersey, actorul George Clooney şi însoţitoarea lui, Sarah Larson, ajungeau la spital, după ce un automobil a intrat în motocicleta lor. Nimic grav, numai cateva coaste rupte şi mai mute zgarieturi. Şi, bineînţeles, o spaimă zdravănă şi planuri imediate date peste cap. Într-un cuvant, încurcături neplăcute. Oricum, de la spital Clooney a plecat tot pe două roţi. Nu este însă primul incident de acest gen printre vedete. Astfel, în primăvara lui 2007, actorul Ewan McGregor şi-a rupt piciorul într-un accident rutier. Precum Clooney, el era călare pe motocicletă. -Cand conduci la o motoclicletă se întamplă să mai cazi, din cand în cand. Pur şi simplu, am avut noroc-, a declarat, la acea dată, actorul. Alt mare pasionat de motoare este şi Arnold Schwarzenegger, actualul guvernator al statului California. A avut parte şi el de emoţii – în ianuarie 2006, cand un automobil a intrat frontal în Harley Davidsonul vedetei. Noroc că viteza nu era prea mare, astfel că Schwarzi s-a ales doar cu 15 copci. Pasiunea pentru motocicle i-a adus destule probleme şi actorului francez Gerard Depardieu. În timpul filmărilor pentru -Asterix şi Obelix-, artistul s-a răsturnat cu motocicleta, fracturandu-şi serios un picior. Ulterior s-a aflat că, în momentul accidentului, actorul se afla sub influenţa alcoolului. A fost unul din lungul şir de accidente ale lui Depardieu. Uneori, accidente se produc chiar pe platoul de filmare. De exemplu, Nicole Kidman a căzut victima unei astfel de întamplări cand turna The Invasion. E adevărat, Nicole nu era pe motocicletă, ci la volanul unui Jaguar pe care însă l-a scăpat de sub control, lovind un stalp. Bilanţul: şapte -răniţi-. Nimic grav, din fericire.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















