Lucrările pentru liniile de metrou şi pentru achiziţia trenurilor care vor face legătura între Universitate-Drumul Taberei şi Pantelimon, precum şi Piaţa Victoria- Băneasa şi Otopeni presupun un efort financiar de 2,4 miliarde de euro. Magistrala 5, care va uni Drumul Taberei de cartierul Pantelimon, se va derula în două etape, respectiv Drumul Taberei-Universitate şi Universitate-Pantelimon. Linia Drumul Taberei-Universitate va avea 9 km, cu 13 staţii, şi va face legătura între zona de vest şi centrul oraşului. Astfel, vor exista staţii de metrou în zona cartierului Drumul Taberei, Răzoare, Eroilor şi a bulevardelor Mihail Kogălniceanu şi Regina Elisabeta. Reprezentanţii Metrorex au declarat că lucrările se vor derula pe o durată de şapte ani, valoarea investiţiei fiind de 570 milioane de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















