Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut acordul Comisiei speciale de la Cotroceni pentru urmărirea penală a ministrului Muncii, liberalul Paul Păcuraru. Acesta este acuzat de luare de mită în perioada mandatului său de şapte luni, ne-au declarat surse din cadrul Direcţiei. Şi procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au înaintat Preşedinţiei o cerere similară cu privire la fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş. Acesta este cercetat în două cauze, respectiv în dosarul privatizărilor strategice şi în dosarul care vizează activitatea pe care Şereş a derulat-o în cadrul Hidroelectrica.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut aviz de la Cotroceni pentru urmărirea penală a ministrului Muncii, liberalul Paul Păcuraru. Potrivit unui comunicat al DNA, se aşteaptă acordul comisiei speciale a Administraţiei Prezidenţiale în cazul ministrului acuzat de luare de mită. -Este o invenţie neruşinată-, a venit prima reacţie a şefului de la Ministerul Muncii.
Conducerea DNA a cerut acordul preşedintelui Traian Băsescu înainte de a începe urmărirea penală a lui Paul Păcuraru, potrivit prevederilor din legea privind răspunderea ministerială. -Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-a sesizat pe Preşedintele României pentru ca acesta să ceară urmărirea penală faţă de Nicolae Paul Anton Păcuraru, ministrul Muncii Familiei şi Egalităţii de şanse, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în dosarul nr. 239/P/2007-, se arată în comunicatul DNA. Surse din cadrul Direcţiei au precizat pentru ziarul -Curentul- că este vorba despre fapte pe care ministrul le-ar fi comis în perioada mandatului său de şapte luni.
Pe masa Comisiei speciale de la Cotroceni se află şi alte solicitări ale DNA privind începerea urmăririi penale a unor foşti sau actuali miniştri, printre care Zsolt Nagy, Adrian Năstase, Miron Mitrea, Victor Babiuc şi chiar ministrul Justiţiei, liberalul Tudor Chiariu. Acesta a cerut ca doi dintre membrii Comisiei de la Cotroceni să se abţină de la analizarea cazului său, deşi unul dintre ei fusese numit tocmai de ministerul pe care liberalul îl conduce.
-Nu ştiu nimic-
Iniţal, ministrul liberal a refuzat să comenteze solicitarea DNA susţinând că nu ştie nimic despre urmărirea sa penală. -Nu mi-a dat nimeni niciun pachet de ţigări. Acum aflu acest subiect şi pot garanta că dacă am primit mită un leu, îmi dau singur demisia din toate funcţiile-, a declarat Păcuraru. Ulterior, ministrul şi-a -nuanţat- declaraţia: -Este o invenţie neruşinată. (…) Cineva va plăti pentru astfel de minciuni-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















