– Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a descoperit subit ieri că Laura Ştefan, reprezentanta Ministerului Justiţiei în Comisia de la Cotroceni care trebuie să-şi dea avizul azi asupra începerii urmăririi penale împotriva -justiţiarului-, ar fi ajutat Freedom House la trucarea unei licitaţii – Este vorba despre licitaţia contractului raportului de audit cu privire la Strategia Naţională Anticorupţie realizat în 2005 – Numai că ministrul a omis cateva probleme, cum ar fi dacă tot ştia de această măsluire de ce a decis să spună tocmai ieri, cu o zi înainte de a-şi primi sentinţa? – Pe de altă parte, potrivit fostului consilier al Monicăi Macovei, Cristian Dănileţ, ministrul a spus un adevăr eronat, deoarece nu este vorba de Freedom House Romania, ci de Freedom House Washington, două instituţii total diferite – Politicienii sunt de părere că ministrul Justiţiei, simţindu-se cu musca pe căciulă, face afirmaţii fără acoperire, în disperare de cauză
Ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu a descoperit brusc ieri, că Laura Ştefan, nimeni alta decât reprezentanta Ministerului Justiţiei în Comisia de la Cotroceni, care trebuie să-şi dea azi avizul asupra începerii urmăririi penale împotriva -justiţiarului-, ar fi fost numită în funcţie ilegal şi ar fi ajutat Freedom House la trucarea unei licitaţii. Ajuns aproape de ceasul adevărului, ministrul este atât de disperat încât încearcă să discrediteze Comisia Prezidenţială care îi va analiza cazul. Numai că şi de data aceasta ministrul s-a cam discreditat pe sine deoarece a -uitat- să spună ce era mai important, dacă ştia de această presupusă ilegalitate, de ce a decis tocmai acum să iasă şi să o incrimineze pe Laura Ştefan, cu numai o zi înainte de a afla o posibilă decizie de la Cotroceni? Jocul său murdar nu lămureşte decât că -interesul va purta intotdeauna fesul-, acesta fiind probabil şi motivul pentru care -justiţiarul- a tăcut mâlc până la ora actuală, ascunzând şi el la rându-i presupusul adevăr, faptă care se pedepseşte şi ea, potrivit legii penale. Asta fără să se mai pună la socoteală faptul că -Robin-Hood–ul justiţiei române a făcut public un adevăr… eronat.
Adevărul, în opinia ministrului
-Mărul discordiei-, respectiv contractul pentru realizarea raportului de audit care trebuia să fie făcut pentru ca unul din steguleţele roşii ridicate de UE la capitolul justiţie să fie coborât ar fi fost -măsluit-, în opinia ministrului. Acesta a susţinut ieri că Freedom House România, instituţia care s-a ocupat de realizarea acestui raport ar fi fost numită prin intermediul unei licitaţii fictive, cu ajutorul Laurei Ştefan, dar şi al reprezentanţilor Societăţii Academice Române, -prietenii- fostului ministru al justiţiei, Monica Macovei. Iar în urma acestui raport ar fi fost debarcată şi conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la momentul respectiv. Chiuariu a lăsat să se înţeleagă, în finalul declaraţiei, că aşteaptă ca Direcţia Naţională Anticorupţie să se autosesizeze în privinţa modului în care a fost realizat raportul Fredoom House pentru care Ministerul Justiţiei a plătit 39.000 de euro. Să se sesizeze, nu zice nimeni nu, dar cu privire la ce anume?
Freedom House România sau Freedom House Washington?
Potrivit fostului consilier al Monicăi Macovei, judecătorul Cristian Dănileţ, informaţiile date de ministru sunt complet eronate, fiind vorba nu de Freedom House România, ci de Freedom House Washington, două instituţii total diferite. Cu privire la acest aspect şi liderul -Freedom House- România, Cristina Guseth, a susţinut acelaşi lucru, precizând că Freedom House Washington şi nu filiala românească ar fi primit contractul. Cât priveşte partea cu licitaţia măsluită, Cristian Dănileţ a explicat pentru ziarul -Curentul-, faptul că nu a avut loc o licitaţie ci s-a apelat la o soluţie mult mai rapidă, deoarece la momentul respectiv se impunea acest lucru, ministerul făcând o cerere de ofertă. Astfel au participat patru firme, din care a fost aleasă Freedom House Washington pentru că a venit cu cea mai bună ofertă. Iar cu privire la schimbarea conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se pare că ministrul a fost din nou prost informat. Fostul şef al DNA-ului Ion Amariei s-a pensionat în iulie 2005, nu a fost revocat din funcţie după cum a susţinut -justiţiarul-.
Chiuariu, în disperare de cauză…
-Demersul lui Chiuariu este unul disperat şi este făcut în speranţa că astfel se vor elimina suspiciunile de corupţie ce planează asupra sa-, a declarat Emil Boc, preşedintele Partidului Democrat. Nici social democratul, Victor Ponta nu a fost de acord cu -justiţiarul-, acesta precizând că -Tudoar Chiuariu a început să facă acuzaţii după ce a fost prins şi el cu mâna în sac. Face nişte afirmaţii nefondate şi-şi asumă rolul de jurnalist de investigaţii, rol care nu-l prinde-. Iar preşedintele Societăţii Academice române, Alina Mungiu Pippidi consideră acuzaţiile ministrului Tudor Chiuariu drept -nişte aberaţii de la un cap la altul-, spunând că nimeni -din prietenii Monicăi Macovei- nu a beneficiat de avantaje materiale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















