Ludovic Orban, vicepreşedintele liberal, a declarat într-o conferinţă de presă desfăşurată sambătă la Alba Iulia că Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru adoptarea legii privind votul uninominal dacă se va constata că Parlamentul nu reuşeşte să adopte această lege în timp util. El a adăugat că acest lucru se va face -În funcţie de termenele constituţionale privind convocarea referendumului de către Preşedinţie, care trebuie să adreseze o scrisoare Parlamentului în acest sens-.
Orban crede că prin întalnirea avută zilele trecute cu Traian Băsescu, preşedintele PSD, Mircea Geoană, -a trebuit să arate ceva partidului, că e cineva, că are un proiect politic-. Vicepreşedintele PNL a apreciat la aceeaşi conferinţă de la Alba Iulia că, prin anunţata moţiune de cenzură, Mircea Geoană -întai a tăiat şi după aceea a măsurat, dar şi-a tăiat degetul din cauză că nu a măsurat înainte să taie-.
Liderul PNL acuză PSD-ul că nu mai rezistă în opoziţie şi că -este, în momentul de faţă, într-o criză de autoritate, în care este evident că Geoană nu poate să asigure coeziunea şi managementul partidului şi nu-i poate oferi garanţia că va face parte dintr-un viitor guvern-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















