Comitetul pentru afaceri juridice al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a adoptat în unanimitate cel de-al șaptelea raport privind implementarea deciziilor CEDO, cerånd de urgență unui număr de nouă state, printre care și Romånia, să ia măsuri în anumite domenii. În ceea ce privește Romånia, raportul, realizat de cipriotul Christos Pourgourides, membru al PPE, constată că problemele principale referitoare la implementarea deciziilor CEDO sunt lipsa restituirii proprietăților naționalizate sau a compensațiilor, durata excesivă a procedurilor judiciare, neaplicarea deciziilor judiciare interne și condițiile nefavorabile din detenție. Raportul notează că în timpul vizitei pe care a făcut-o în Romånia, în mai 2010, a cerut Parlamentului să continue eforturile pentru ameliorarea monitorizării stadiului de implementare a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg și că a primit asigurări că acest lucru se va întåmpla. În ceea ce privește nerestituirea proprietăților naționalizate sau acordarea unor compensații, raportul menționează cazurile Străin și alții împotriva Romåniei și cazul Viașu împotriva Romåniei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















