
Dacia şi-a crescut cota de piaţă în Europa cu 0,2%, la 2,4%, în cel de-al treilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Astfel, rămâne brandul cu cea mai rapidă creştere pe piaţa auto europeană, contribuind la avansul de 6,7% al veniturilor grupului Renault, de care aparţine.
Renault a raport venituri în urcare în al treilea trimestru din acest an, de 8,53 de miliarde de euro, în comparaţie cu 7,99 miliarde de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Creșterea limitează pierderea importantă din al doilea trimestru din acest an, când veniturile Renault au scăzut cu 5% faţă de al doilea trimestru din 2013.
Astfel, la nivelul primelor nouă luni, veniturile totale ale grupului francez au scăzut cu 0,3% faţă de acelaşi interval al anului trecut, relatează Mediafax.
Pe piaţa europeană, Renault a înregistrat vânzări în urcare cu 7,6% în cel de-al treilea trimestru comparativ cu perioada corespunzătoare din 2013.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















