– Ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, în disperare de cauză a ieşit ieri în faţa presei pentru a acuza Direcţia Naţională Anticorupţie de ineficienţă deoarece studiază dosarul mogulului de presă, Dan Voiculescu, cauză ce a fost deja soluţionată de Parchetul General
– Numai că în timp ce prezenta numai o parte a monedei şi îi lua apărarea şefului conservatorilor, care în ultimele zile şi-a mobilizat trustul de presă în a-l apăra pe -justiţiar-, ministrului i-au cam scăpat date din dosar
– Ceea ce este contrar principiului independenţei şi imparţialităţii recunoscute de legile organizatorice ale procurorilor, despre care fostul avocat habar nu are
– Mai mult decât atât, prin divulgarea acestor date din dosar -Robin-Hood- a confirmat încă o dată faptul că îşi bagă basul adânc în munca procurorilor anticorupţie, ceea ce cu alte cuvinte se numeşte imixtiune în actul de justiţie.
În războiul declarat Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ministrul justiţiei s-a coalizat cu şeful conservatorilor, Dan Voiculescu, pe care încearcă să-l scoată basma curată dintr-o anchetă penală în derulare, chiar dacă legea îi interzice clar imberbului ministru să pomenească date dintr-o anchetă aflată oficial în desfăşurare. Pentru că zilele trecute trustul de presă al mogulului Voiculescu s-a coalizat cu arme, bagaje şi liota de analişti în tabăra lui Tudor Chiuariu, acesta s-a -sesizat din oficiu- şi a încercat să întoarcă favorul. Folosindu-se de poziţia sa, Chiuariu a încercat pentru a mia oară să discretizeze munca DNA-ului, în special cea a anchetatorului Ţuluş, făcând publice date din ancheta care-l vizează pe Dan Voiculescu. Deşi nu are acest drept, Chiuariu a comentat ancheta procurorilor anticorupţie pe care i-a acuzat de ineficienţă deoarece dosarul cu pricina a fost deja studiat de Parchetul General care a dat şi o soluţie acestui caz, respectiv neînceprea urmăririi penale. Ceea ce a uitat însă ministrul, este că a prezentat numai o parte de adevăr.
Cealaltă parte a monedei
După cum însuşi ministrul preciza ieri, DNA-ul s-a sesizat cu privire la afacerile lui Voiculescu în urma informaţiilor apărute într-un ziar. Este vorba de ziarul -Curentul- care prezenta la sfârşitul lunii februarie, motivul pentru care Parchetul General a dat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva mogulului Dan Voiculescu. Afacerea privatizării Institutului de cercetare Alimentară sau motivul pentru care Felix este cercetat s-a dovedit a fi una extrem de profitabilă. Profitând de prietenia cu guvernarea PSD, preşedintele PC a devenit proprietarul unui teren şi a 13 clădiri în Băneasa, în valoare de 40 de milioane de euro, plătind doar circa 100.000 de euro. Afacere de afacere! Povestea afacerii a început în anul 2002, atunci când Guvernul Năstase a emis H.G. 451/2002 prin care Institutul de Chimie Alimentară (ICA) se transforma în societate comercială, cu unic acţionar statul român, prin Agenţia Domeniilor Statului (ADS), aflată în subordinea guvernului. Un an mai târziu, Consiliul de Administratie al ADS a anunţat că vinde Institutul de Cercetări Alimentare. Surpriză, la licitaţie s-au prezentat doar doi acţionari: GRIVCO S.A, societatea deţinută de Voiculescu şi persoana fizică Gheorghe Mencincopschi, directorul ICA, cel cu care dom* profesor mai derulase afaceri şi înainte de privatizarea Institutului. Decizia de privatizare era însă nulă pentru că Ministerul Agriculturii nu publicase în -Monitorul Oficial- societatea care urma să fie scoasă la licitaţie, anunţul privind licitaţia fiind publicat într-o publicaţie cu un tiraj extrem de redus, tocmai pentru a nu cădea sub ochii mai multor doritori. Însă pentru a evita pierderea unui asemenea pont, ministrul agriculturii de pe atunci a publicat retroactiv în -Monitorul Oficial- anunţul cu privire la ICA şi afacerea a rămas în mâinile lui Voiculescu după cum era stabilit. Şi ca tacâmul să fie complet, Voiculescu a schimbat structura acţionariatului ICA, a trecut 92% din acţiuni pe numele său, iar diferenţa pe numele membrilor familiei sale.
De ce a dat Parchetul NUP?
Simplu, pentru că nici o instituţie a statului nu s-a constituit parte civilă, ADS refuzând să facă acest lucru. Astfel că procurorii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Parchetului General nu au avut bază legală pentru a acţiona. Însă pe 7 martie, Direcţia Naţională Anticorupţie, preluând informaţiile din ziarul -Curentul-, s-a autosesizat cu privire la privatizarea ICA iar secţia anchetatorului Ţuluş a declanşat procedurile de anchetare. Iată de ce domnule ministru, acest caz este încă în cercetare…
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















