Home Politic Băsescu: aderarea la Schengen trebuie susținută din țară

Băsescu: aderarea la Schengen trebuie susținută din țară

DISTRIBUIŢI

Obiectivul numărul unu de politică externă al României, aderarea țării noastre la Spațiul Schegen în primăvara lui 2011, trebuie să beneficieze și de susținere internă, nu numai de un aport diplomatic, este de părere liderul de la Cotroceni, Traian Băsescu. Șeful statului a mai adăugat că pentru atingerea acestui deziderat este nevoie de sprijin din partea instituțiilor de justiție din țara noastră. „Tot efortul ăsta de a intra în Schengen, partea diplomatică sau efortul diplomatic are o limită, iar această limită este acolo unde efortul diplomatic nu mai este susținut de ce se întâmplă la tine acasă. Când ai o justiție cu probleme în derularea proceselor, în alegerile de la Consiliul Superior al Magistraturii, în nerespectarea obligațiilor Consiliului Superior al Magistraturii, sunt lucruri pe care nu le mai poți acoperi nici cu lobby, nici cu efort diplomatic“, a explicat Traian Băsescu în cadrul unei intervenții telefonice avute în cadrul emisiunii „Nașul“, difuzată luni noapte. De asemenea, șeful statului a mai precizat că momentul încins dintre el și omologul său francez, Nicholas Sarkozy, de la summitul NATO de la Lisabona, avea legătură tocmai cu subiectul aderării la Spațiul Schengen și că președintele francez se grăbea la o întâlnire bilaterală pe care o avea programată deja.

Baconschi confirmă

Poziția președintelui Băsescu a fost dublată, ieri, de o afirmație similară a șefului diplomației române, Teodor Baconschi. „Există o legătură morală între Schengen și nivelul corupției din România, prin urmare, dacă acest nivel scade și dacă cazurile de corupție se răresc, șansele noastre cresc de a intra în Schengen pe criterii pur tehnice, așa cum este și cazul, fără ca cineva să mai poată face conexiuni între capacitatea noastră de a apăra frontiera UE și slăbiciunile factorului uman“, a spus Baconschi, la Camera Deputaților, unde a participat la o serie de audieri în cadrul Comisiei de apărare pe tema aderării la Spațiul Schengen. De asemenea, Baconschi a mai completat că MAE a atras 99% din fondurile UE alocate pentru Schengen și că România își reduce marja de negociere dacă le dă „partenerilor europeni oarecum sceptici“ privind calificarea pentru Schengen sentimentul că țara trăiește sau moare în funcție de 1 aprilie 2011.

Schengen vs MCV

Deși legarea subiectelor aderării la Spațiul Schengen și problemele cu care se confruntă justiția română sunt mai mult decât evidente, cancelariile europene insistă că nu ar exista nicio legătură între acestea. „Aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen trebuie separată de mecanismul de supraveghere postaderare a celor două state“, a afirmat comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, citată de agenția Novinite și preluată apoi de Mediafax. Comentariile comisarului european intervin la două zile după ce președintele francez, Nicolas Sarkozy, a susținut că decizia privind aderarea celor două state la Spațiul Schengen trebuie amânată până la încheierea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). „Comisia Europeană trebuie să precizeze că MCV și criteriile de aderare la Spațiul Schengen sunt două mecanisme diferite și separate, care nu trebuie văzute ca fiind interconectate“, a completat Malmstrom. România se confruntă în ultima vreme în special cu opoziția unor țări ca Franța și Olanda, care privesc cu scepticism aderarea țării noastre la Spațiul Schengen.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.