O vază chinezească rară din secolul al XVIII-lea, descoperită de evaluatorii casei de licitații Christie’s în Marea Britanie, a fost adjudecată de un comerciant de artă asiatic pentru suma de 3 milioane de lire sterline (4,8 milioane de dolari).
Vaza, care datează din timpul domniei împăratului Yongzheng (1678 – 1735), a fost descoperită de specialiștii casei de licitații Christie’s cu prilejul unei inspecții de evaluare a altor obiecte de artă chinezești, aflate în posesia unei femei. Aceasta a declarat că a moștenit vaza de la un membru al familiei sale, informează dailymail.co.uk. Vaza, din timpul dinastiei Qing, fusese cumpărată de o rudă a femeii în 1961 de la un renumit comerciant cu obiecte de artă din New York, la un preț mult sub valoarea sa reală. Vaza era păstrată pe o comodă, iar proprietara actuală nu cunoștea valoarea prețiosului obiect.
"Proprietarii anteriori o moșteniseră și, în afară de faptul că era chinezească, nu știau mai nimic despre această vază. De fapt, când am ajuns în apartament, ca să o cercetăm mai îndeaproape, împreună cu alte obiecte, în vaza ținută pe o comodă se aflau flori", a declarat Pedram Rasti, un expert în artă chineză de la casa de licitații Christie’s. Prețul de pornire a licitației în cazul acestui obiect rar a fost de 200.000 de lire sterline (321.538 dolari), vaza fiind adjudecată pentru un preț de 15 ori mai mare față de estimarea inițială.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















