Parlamentarii ţin ca tradiţiile romaneşti de Crăciun să fie respectate şi vor să audă guiţatul porcului pentru a simţi sărbătorile de iarnă. Dar, odată cu integrarea Romaniei în Uniunea Europeană, romanii vor trebui să se supună unor norme stricte, unele care ar putea să îi priveze pe parlamentarii noştri de plăcerea de a merge la o tradiţională pomană a porcului. Revoltat de perspectiva unei astfel de situaţii, euroobservatorul Kelemen Attila (foto), deputat UDMR de Mureş, a anunţat că se va opune ideii de a se renunţa la sacrificarea tradiţională a porcilor. Poziţia sa este susţinută de politicienii romani, indiferent de orientarea lor politică.
Întrebaţi dacă şi-au tăiat porcul anul acesta după regulile Uniunii Europene, parlamentarii romani au ras şi au făcut apel la tradiţii. Unii vor să meargă la o pomană a porcului adevărată, alţii nu mai consumă decat mancare uşoară, dar susţin păstrarea obiceiului din ajunul Crăciunului. -Nu pot să concep că tăiatul porcului este o aşa mare crimă şi nu pot să concep satul romanesc şi unguresc din Transilvania, la Crăciun şi înainte de acesta, fără guiţatul porcului şi fără acele clinchete de pahare-, a declarat Kelemen, motivand că porcul are gust bun doar dacă este parjolit cu paie.
Platformist: -O mare plăcere a mea să merg la tăiatul porcului-
Deputatul de Damboviţa, Florin Popescu, trecut în tabăra platformiştilor lui Theodor Stolojan, a recunoscut că vede în ritualul tăierii porcului -o mare plăcere-. -Am fost la unchii mei, pentru că eu nu am posibilitatea să cresc un porc şi l-am tăiat în mod tradiţional!-, a răspuns deputatul, întrebat dacă la tăierea porcului de anul acesta s-a conformat legislaţiei Uniunii Europene. -Este o mare plăcere a mea să merg la tăiatul porcului-, a completat Florin Popescu.
Zgonea: -Merg la pomana porcului, dar nu-l tai-
Deputatul PSD Valeriu Zgonea a susţinut că -va participa la o astfel de acţiune de pomană a porcului-, dar că nu îl va tăia, nici el şi nici părinţii sau socrii lui. -Cu toată modernitatea asta, ai de unde să cumperi o jumătate de porc. Voi manca, în anumite limite, dar eu sunt consumator de carne albă-, a explicat deputatul social-democrat.
Liberal: -N-aş tăia, dar aş bate un porc pe două picioare-
Deputatul de Iaşi, liberalul Traian Dobre, ne-a declarat că nu a tăiat niciodată un porc, dar că cei care îşi fac probleme pentru tradiţiile romaneşti se îngrijorează degeaba. -Este vorba de tăiatul porcului de Crăciun, pe care îl poţi tăia cum ne-au învăţat moşii şi strămoşii noştri-, a explicat deputatul. Cat despre modul în care percepe familia sa tradiţia aceasta, Traian Dobre a povestit: -Nu am tăiat porcul, nu pentru că nu aş fi avut un porc să-l tai. (…) Cateodată aş bate un porc, un porc pe două picioare!-.
PC: După metoda tradiţională
Deputatul PC de Caraş-Severin, Ioan Ţundrea, nu a avut timp anul acesta să meargă să taie porcul. Însă a spus că familia lui a înjunghiat purcelul şi a preferat să o facă după -metoda tradiţională-. Referitor la normele UE care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2007, Ţundrea nu crede că acest lucru va provoca o schimbare, -cel puţin nu acum-.
PRM: Tradiţia e tradiţie la romani
Senatorul PRM de Bacău, Ilie Ilaşcu, nu a avut nici el posibilitatea să taie purcelul deoarece -nu mai am unde-. Senatorul şi-a adus însă aminte de vremea -cand eram acasă şi locuiam în Basarabia, tăiam porcul, era o întreagă tradiţie pe care o făceam în fiecare an, de Ignat ne căţăram pe porc, îl spălam, îl înveleam-. -Vă spun sincer că eu nici nu sunt de acord cu acest lucru, păi găinile cum sunt, nu le tai gatul? Ce să le faci, le iei capul şi gata, aşa e şi cu porcul. La romani, tradiţia e tradiţie şi e foarte greu să se înlocuiască asta-, a declarat Ilie Ilaşcu.
PD: -Porcul care nu mai guiţă cand îl tai, nu mai e porc-
Deputatul PD de Bistriţa-Năsăud, Augustin Zegrean, a profitat de ultimul an în afara UE ca să taie porcul -cum se face la romani-. Deputatul democrat a spus că a omorat porcul -cu cuţitu* înfipt bine în gat, nu în inimă, că dacă o atingi nu mai curge sangele-. Zegrean este de părere că aderarea la UE va face ca acest obicei tradiţional să dispară destul de repede, de frica amenzilor. Augustin Zegrean şi-a exprimat totuşi regretul pentru frumuseţea şi -farmecul- tăiatului porcului, atunci cand -se tăia porcul şi în faţa blocului-: -Dar…ştiţi…porcul care nu mai guiţă cand îl tai, nu mai e porc…-, a concluzionat deputatul PD.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















