Home Politic Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Candidatură

Fostul ministru liberal Gheorghe Flutur a declarat ieri că va candida pentru o funcţie de conducere în cadrul viitorului Partid Liberal Democrat. Flutur a evitat să precizeze pentru ce funcţie va candida. -Candidez la o funcţie care mi se potriveşte-, a spus Flutur pe un ton misterios. Senatorul a precizat că potrivit proiectului de Statut, PLD va fi condus de un preşedinte, un preşedinte executiv, un secretar general, şapte vicepreşedinţi cu atribuţii pe diferite domenii şi un preşedinte al Consiliului reprezentanţilor naţionali.

Flutur a adăugat că potrivit proiectului de Statut, acest partid nu va avea prevăzută sancţiunea de excludere, dar calitatea de membru de partid va fi pierdută de persoanele care încalcă legile şi Constituţia ţării.

Gheorghe Flutur a mai spus că procesul de înfiinţare a -adevăratului- partid liberal este în plină desfăşurare şi că au fost stranse aproximativ 60.000 de semnături de susţinere.

Ajutor

Gruparea platformiştilor Stolojan-Stoica face jocurile PD. Această afirmaţie făcută pană acum de nenumărate ori este din ce în ce mai uşor de demonstrat. Asta cu atat mai mult cu cat platformiştii, din dorinţa de a se înregistra cat mai repede la Tribunalul Bucureşti ca partid, cer sprijinul organizaţiilor PD din teritoriu pentru a-i ajuta la strangerea de semnături. Este cazul mişcării platformiste de la Targu-Mureş, care a solicitat sprijinul democraţilor pentru strangerea de semnături. -Au lăsat la sediu chiar şi liste oficiale pentru strangere de semnături, însă nu au primit un răspuns favorabil. Nu e nici perioada bună, pentru că oamenii noştri sunt prea ocupaţi acum şi nu ni s-a părut nici prea moral să acceptăm această cerere-, a spus un reprezentant al PD Mureş sub protecţia anonimatului, potrivit căruia reprezentanţii PLD au purtat discuţii în acest sens şi cu conducerea organizaţiei judeţene a PD Mureş. Liderul platformiştilor mureşeni, Ladislau Scwartz spune însă că nimic nu este adevărat. -Eu nu vă confirm treaba asta, pentru că eu nu ştiu nimic de aşa ceva-, a spus Scwartz, care a adăugat că marţi dimineaţa va pleca la Bucureşti şi speră să ducă cu el între 800 şi 1000 de semnături cu care să contribuie la înscrierea PLD. Scwartz a confirmat însă faptul că la nivel central, platformiştii pregătesc un proiect de lege prin care să se modifice legea privind migraţia aleşilor locali, astfel încat liberalii din structurile locale care vor să urmeze PLD să nu îşi piardă fotoliile. -Este o discuţie la nivel central în acest sens, aşa e, se caută o formulă pentru a amenda legea astfel încat să nu se considere migraţie plecarea unor aleşi locali de la PNL la PLD, deoarece este vorba tot de liberali-, a spus Scwartz, care consideră că în condiţiile în care această modificare legislativă va avea succes, foarte mulţi liberali din ţară şi din Mureş vor urma platforma Stolojan-Stoica, lucru confirmat şi de unii aleşi ai PNL de la nivelul judeţului Mureş. Adrian A. Giurgea

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.