Revocare
Ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, a dispus ieri revocarea Consiliului de Administratie al Spitalului Clinic de Urgenta Elias, dupa mai bine de o saptamana de la amanarea unei astfel de decizii pe motiv ca din aceasta structura faceau parte si membri ai Academiei Romane.
-In scurt timp va fi numit la Elias un nou Consiliu de Administratie-, a precizat ieri secretarul de stat din MS, Virgil Paunescu, cel care a supervizat actiunile de control la unitatea sanitara respectiva, in urma caruia ministrul a luat decizia de inlocuire a CA si de destituire a directorului Sorin Oprescu.
Control
Corpul de Control al guvernului si Departamentul Antifrauda au demarat ieri un control la Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor (ANSIT), intrucat Comisia Europeana a stopat Programul Tineret in Romania. Masura a fost luata dupa ce Comisia de la Bruxelles a sesizat ca o parte din cheltuielile facute in 2000-2001 sunt -neeligibile-. Karoly Borbely, presedintele Autoritatii Nationale pentru Tineret, a declarat ca nu este prima oara cand programul a fost intrerupt si ca masura nu este definitiva.
Recurs
Liberarea lui Cozma a fost amanata, pentru cateva zile, din motive procedurale. Procurorii timisoreni au contestat, ieri, cu recurs, hotararea Judecatoriei Timisoara de a admite cererea de liberare conditionata a fostului lider al minerilor din Valea Jiului. Miron Cozma va fi nevoit sa petreaca sarbatorile dupa gratii, intrucat, conform unor surse judiciare, termenul de judecare a recursului se stabileste abia in cursul acestei zile.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















