Home Politic Parlamentarii si ministrii au in conturi peste 414,478 miliarde de lei

Parlamentarii si ministrii au in conturi peste 414,478 miliarde de lei

DISTRIBUIŢI

Declararea averilor demnitarilor continua sa fie un subiect la ordinea zilei. Obligati sa-si declare soldurile -exacte- ale conturilor personale, detinute in tara sau in strainatate, demnitarii s-au -repezit- sa ne uimeasca. Unii dintre politicieni, fie ei parlamentari sau ministri, au continuat sa surprinda opinia publica declarand, sub sanctiunea legii, ca ar fi niste oameni modesti, cu -economii mici, dupa buget-. Si asta in ciuda opulentei pe care o afiseaza! Statisticile intocmite de -Curentul- la nivelul guvernului (22 ministri), Senatului (137 senatori) si al Camerei Deputatilor (340 deputati) arata ca soldul total al conturilor personale detinute de demnitarii celor trei institutii oficiale ale statului, exprimate in moneda nationala, se ridica la 414.478.940.589 de lei. Suma care ar echivala cu 165.791 de salarii minime brute pe economie (n.r. – 2,5 mil. lei/luna) sau cu 87.640 de salarii medii nete pe economie (n.r. – 4,72 mil. lei/luna – conform statisticilor INSSE, la finele lunii mai a.c.). Daca ar fi sa ne raportam la valoarea unei case (cea mai ieftina – 48.000 euro, inclusiv TVA) care se va construi de catre ANL, soldul conturilor declarate de catre parlamentari si membrii executivului ar echivala cu 230 de asemenea imobile.

La nivelul Senatului, au fost declarate de catre cei 137 de senatori 35 de conturi in euro (totalizand 1.405.337 euro), 28 de conturi in dolari americani (812.318 USD), 31 de conturi in moneda nationala (44.052.674.220 lei) si unul singur in franci elvetieni (senatorul Aristide Roibu – trezorierul PSD si presedinte Comisia Juridica de Numiri, Disciplina, Imunitati si Validari a Senatului). Soldul total al conturilor personale ale senatorilor (exprimate in moneda nationala la cursul BNR al leului de astazi) se ridica la suma de 123.987.075.752 lei (905.015.151 lei – media pe fiecare senator). Din cei 137 de senatori, 13 au conturi exprimate in doua valute, noua in trei valute si doar unul (Aristide Roibu) in patru valute (inclusiv lei). Astfel, trezorierul PSD a declarat pe propria raspundere ca detine in conturile personale din tara sau din strainatate 87.850 euro, 57.010 USD, 1.128.442.173 lei si 5.733 de franci elvetieni.

In ceea ce priveste Camera Deputilor, sumele declarate ca existente in conturi personale le depasesc pe cele de la Senat. Astfel, cei 340 de deputati ai Romaniei au declarat 87 de conturi in moneda unica europeana (2.889.638 euro), 40 de conturi in dolari americani (2.059.563 USD), 44 de conturi in moneda nationala (39.493.562.483 lei) si doua conturi (Victor Babiuc si Ion Neagu) in lire sterline (145.286 lire sterline). Per total, exprimat la cursul BNR al leului de astazi (n.r. – in raport cu euro, USD si lire sterline), soldul total al conturilor declarate de senatori se ridica la fabuloasa suma de 223.672.955.014 lei. Ceea ce inseamna ca fiecare senator are, in medie un cont personal care se cifreaza la 657.861.632 de lei. Din cei 340 de deputati, 25 au declarat ca detin conturi exprimate in doua monede, noua in trei monede si doar unul singur (Victor Babiuc) in patru monede diferite. Astfel, Victor Babiuc – ex-ministru al apararii si actual presedinte al Curtii de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei – a fost singurul deputat care a declarat ca detine conturi personale in tara sau strainatate exprimate in patru monede (21.313 euro, 101.947 USD, 1.590.005.997 lei si 286 de lire sterline).

Studiind datele oficiale furnizate pe site-ul de la Palatul Victoria, rezulta ca membrii noului cabinet condus de Adrian Nastase sunt mai -saraci- decat parlamentarii. Astfel, averea din conturile personale a celor 22 de ministri ai guvernului insumeaza -doar- 55.514.281.169 lei (969.017 euro, 444.222 USD si 4.500.000.000 lei). Cu toate acestea, daca am face o medie a cap de ministru, ar rezulta ca fiecarui membru al cabinetului Adrian Nastase i-ar reveni un cont al carui sold s-ar cifra la peste 2,52 miliarde de lei, suma deloc neglijabila.

Statisticile intocmite de cotidianul nostru arata ca la nivelul ministrilor exista 12 conturi exprimate in moneda unica europeana, doua in dolari si tot atatea in lei. La capitolul ministri care detin conturi exprimate in doua monede il regasim doar pe Ioan Rus (care conduce Ministerul Administratiei si Internelor), care a declarat ca detine un cont de 70.100 de euro si unul de patru miliarde de lei. La polul opus, adica al celor care nu detin nici o letcaie in conturi personale, se numara Ionel Blanculescu – proaspat -uns- ministru al controlului.

Insa la Palatul Victoria -saracia- nu este asa de mare, daca ne gandim ca cei opt secretari de stat, 12 consilieri de stat si cei 11 consilieri personali au declarat ca detin conturi personale care, exprimate in moneda nationala, insumeaza 11.604.628.624 lei (n.r. – opt secretari de stat au declarat ca au in conturi 118.000 euro; 12 consilieri de stat au 70.700 euro, 23.159 USD, 1.514.433.371 lei si 6.429 lire sterline; 11 consilieri personali – care nu si-au modificat vechile delaratii de avere – 50.000 euro).

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.